Magazinele Enel din Constanța și-au schimbat programul
353
Articole de la același autor
Sens giratoriu pe bd. 1 Decembrie, zonă pietonală și parcare uriașă, în zona Gării Constanța
21 Februarie 2020
Premieră la Constanța! Documentele pentru branșament la rețelele de utilități, depuse la un singur birou
13 Februarie 2020
Bătrâna pasarelă de la Cazinoul din Mamaia devine istorie. Va fi demolată, odată cu lărgirea plajelor
27 Ianuarie 2020
Cele două magazine Enel din Constanța își schimbă programul, astfel încât să fie accesibile și celor care lucrează în timpul zilei. Astfel, magazinul situat pe strada Primăverii nr. 4, blocul ST9 și magazinul de pe strada Soveja nr. 21A-21B vor avea noul program decalat cu o oră față de orarul anterior, fiind deschise de luni până vineri, între orele 9.00 și 17.00.
"În magazinele Enel, clienții sau potențialii clienți sunt întâmpinați de specialiști care le oferă asistență cu privire la încheierea contractelor, depunerea documentelor pentru diverse solicitări, alegerea produsului potrivit din multitudinea ofertelor pentru electricitate, gaze naturale, dar și cu privire la serviciile cu valoare adăugată puse la dispoziție de către companie pentru clienții casnici și pentru companii. Totodată, clienții sau potențialii clienți pot afla mai multe informații despre ofertele companiei pentru sisteme de aer condiționat, încălzire și iluminare, dispuse pentru comercializare în condiții avantajoase", precizează reprezentanții Enel Constanța.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 30 Decembrie 2019
Miercuri, 22 Ianuarie 2020
Luni, 23 Decembrie 2019
Joi, 12 Decembrie 2019
Miercuri, 11 Decembrie 2019
Luni, 09 Decembrie 2019
Miercuri, 04 Decembrie 2019
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
Vineri, 06 Martie 2020
Vineri, 20 Decembrie 2019