Luptătorii anticomuniști din Dobrogea, pomeniți la Constanța
Articole de la același autor
ALERTĂ LA CONSTANȚA! Tot mai mulți copii s-au îmbolnăvit de rujeolă
09 Ianuarie 2019
În "jungla" de la Spitalul Municipal s-a intrat cu excavatorul. Ce soartă va avea terenul
11 Ianuarie 2019
Fibula din aur masiv care a transformat locuitorii din Hârșova în căutători de comori (II)
08 Decembrie 2018
GALERIE FOTO / Ninsoarea a pus stăpânire pe Constanța
18 Decembrie 2018
Sâmbătă, 19 ianuarie, începând cu ora 10.00, la Catedrala "Sf. Ap. Petru și Pavel" din Constanța, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia o slujbă de pomenire a celor 380 de luptători din Rezistența anticomunistă din Dobrogea.
Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, la ceremonie va fi prezentă și Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, liderul mișcării de rezistență din Dobrogea, precum și reprezentanți ai Asociației "Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei".
Conform membrilor asociației, numeroși luptători arestați și condamnați de justiția comunistă la pedepse grele de detenție, au fost masacrați în secret de Securitate, în cadrul acelor transporturi ale groazei, cunoscute drept "trenurile morții".
Din nefericire, rămășițele acestora nu au fost niciodată restituite familiilor, pentru a fi înmormântate creștinește, iar locurile în care au fost îngropați rămân și astăzi necunoscute, în ciuda eforturilor făcute de urmași și de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Român pentru găsirea lor.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 11 Mai 2018
Joi, 29 Iunie 2017
Joi, 13 Septembrie 2018
Luni, 19 Martie 2018
Sâmbătă, 17 Februarie 2018
Miercuri, 24 Ianuarie 2018
Luni, 15 Ianuarie 2018
Luni, 24 Iulie 2017
Vineri, 30 Iunie 2017