Lumina Învierii va fi luată din fața locuinței. "Nu vrem să se bată piroane în palmele bisericii"

1894
Lumina Învierii va fi luată din fața locuinței.

Articole de la același autor

Anul acesta, nimic nu mai este la fel…Deși am intrat în Săptămâna Mare a Paștelui, suntem triști, izolați, departe de rude, de prietenii noștri. Dacă în mod obișnuit în aceste zile ne pregăteam de sfintele sărbători pascale, de data aceasta, pregătirile nu se pot compara cu cele din anii anteriori, când gazdele le așterneau, în scurt timp, oaspeților, mese îmbelșugate, cu bucate alese și băuturi fine.



Nici Paștele nu mai este ce a fost. Anul acesta, trecem cu toții printr-o premieră inedită: vom petrece sărbătorile în propriile case, doar cu familia, fără a putea să ne întâlnim nici măcar un ceas cu alte persoane dragi sau prieteni. Mai rău, unii dintre noi, mai ghinioniști, vor sta în izolare sau carantinare, fără ca nimic să le aline dorul de casă, rude, familie. Din păcate, aceasta este situația. În plus, datorită pandemiei de coronavirus în care ne aflăm cu toții, credincioșii nu se vor putea duce nici măcar la biserică, în noaptea de Înviere, ca sa ia direct de la sursă sfânta lumină.

Biserica Ortodoxă a anunțat, în urmă cu câteva zile, regulile pentru sărbătorile de Paște. Așa că, în noaptea de Înviere, credincioșii pot ieși, totuși, în fața casei cu o candelă sau lumânare, pentru a primi lumina sfântă, de la voluntari.

Ca și în anii trecuți, lumina va fi adusă cu avionul de la Ierusalim sâmbătă seara, pe 18 aprilie, urmând ca aceasta să fie, apoi, distribuită eparhiilor din țară. Desigur, slujba de Înviere, la care anul acesta nu participă credincioși, va începe la ora 00.00, în afara lăcașului de cult. În acest fel, în timp ce clopotele vor răsuna la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii să poată ieși la ferestre și la balcoane sau în curțile caselor lor, adresând binecunoscutul "Hristos a Înviat!".



Voluntarii duc aghiazma la bătrâni și bolnavi


De asemenea, în prima zi de Paște, încă de la primele ore ale dimineții, voluntarii vor oferi credincioșilor vârstnici și bolnavi "Paștile", adică pâinea binecuvântată și stropită cu aghiazmă și vin. L-am întrebat pe parohul Bisericii "Sfântul Ștefan" de la Gară, preotul Puiu Mihail Pavel, care îi sunt gândurile pentru aceste sărbători. El a recunoscut că ceea ce se întâmplă, în prezent, este o premieră dureroasă pentru toată lumea, mai ales că ortodocșii noștri nu sunt obișnuiți să petreacă astfel. "Nu cred că o asemenea situație se va repeta în istoria noastră. Cu toate acestea, trebuie să fim curajoși. Credința este curajul nostru de a păși spre infinit. Cred că noi trăim aceleași vremuri ca pe timpul lui Hristos. 


S-a pus o piatră grea asupra noastră, cu opririle acestea, dar nimeni nu poate lua credința din noi, Învierea. În caz că Lumina nu va ajunge fizic la mulții credincioși, oamenii trebuie să știe că aceasta se află într-o singură formulare: «Hristos a Înviat!» Ca urmare, dacă credința este vie, atunci nu mai este nevoie de altceva. Oricum, este un drum greu pe care trebuie să mergem și trebuie înțelese deciziile autorităților, așa că le recomand celor care sunt iubitori de slujbe să înțeleagă că anul acesta trebuie să stea acasă. Nu vrem ca biserica să fie arătată cu degetul că s-au îmbolnăvit oameni. Nu vrem să se bată piroane în palmele bisericii, chiar nu aș vrea", a declarat, preotul, pentru "Cuget Liber". 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1247 secunde