Lumea a treia din mijlocul Constanței

Miercuri, 16 Noiembrie 2011, 22:20
2793
Constanța are pretenții de  metropolă. Are blocuri noi, intersecții păzite, caracatițe la roți și mall-uri multe, mari și frumoase. Dar întocmai ca gospodina care ascunde gunoiul sub preș de ochii soacrei, în spatele blocurilor de la bulevard se ascund zone unde se trăiește ca în lumea a treia. O astfel de porțiune este cea dintre prelungirea străzii Barbu Delavrancea și strada Semănă-torului, în cartierul Inel I. Chiar în spatele blocurilor cu patru etaje, se întinde o groapă ilegală de gunoi. La marginea câmpului își duc traiul câteva familii de romi, în niște bordeie prăpădite, ce stau să cadă. Adună ce se poate lua de prin gunoaiele aduse tot de semenii lor, cu căruțele, în special pet-uri, pe care apoi le vând la centrele de reciclare pentru câțiva lei pe zi. Deși o duc ca vai de ei, au un simț dezvoltat al proprietății și vizita noastră inopinată de ieri după-amiază i-a cam enervat. Au ieșit imediat să ne certe că îi fotografiem, de parcă am fi pătruns în curțile lor. Ne-au spus că nu este treaba noastră ce fac ei acolo șine-au gonit. Locatarii din blocul alăturat s-au obișnuit deja cu prezența lor și ne-au explicat că romilor le este frică să nu fie goniți de pe pământurile acelea. "Nu vor să plece de aici, pentru că o duc bine. Aduc toate gunoaiele din Constanța aici și, dacă ne luăm de ei, vin cu topoare, cu furci. Poliția locală mai trece pe aici din când în când, dar îi lasă în pace. Spun că nu au ce să le facă, ridică din umeri", ne-a declarat unul dintre vecinii romilor. Șapte copii într-un bordei Peihan are 14 ani și stă împreună cu alte cinci surori, un frate și părinții într-unul din bordeiele de pe câmp. Este murdar și, deși afară nu sunt mai mult de patru grade, este îmbrăcat doar cu o bluză de trening și o pereche de pantaloni. Duce patru bidoane goale pe care să le umple cu apă de la un robinet din apropierea blocului. Îl întrebăm dacă nu îi este frig și ne răspunde dând din cap că nu. Ne arată zâmbind complice câteva dulciuri pe care le are în sân. Le ține ca pe niște comori, hotărât să nu le împartă cu nimeni. Apoi se duce să ia apă, în timp ce mai mulți vecini strigă după noi să plecăm. "Merităm și noi să trăim civilizat!"În spatele gropii de gunoi, se ridică semețe câteva vile luxoase ale unuia dintre cele mai noi cartiere ale Constanței. Unele nu sunt locuite, dar cei care trăiesc deja acolo văd în fiecare zi, pe fereastră, aceeași privește a lumii a treia. O parte din terenurile unde se află groapa de gunoi sunt ale primăriei, iar unele sunt proprietate privată. Localnicii au făcut tot felul de demersuri pentru a curăța zona, dar nu s-a făcut mare lucru. Li s-a promis de câțiva ani că se va aduna tot. Astă-primăvară chiar a fost degajată o porțiune, a fost îngrădită și acolo nu mai sunt gunoaie, doar bălării. Însă groapa de gunoi s-a mutat alături. "Ne-am săturat să tot facem sesizări. Nu ia nimeni nicio măsură. Și noi suntem constănțeni, și noi plătim impozite și merităm să trăim civilizat, ca și cei de la șosea", ni s-a plâns un alt om din zonă.

Articole pe aceeasi tema

Marţi, 01 Noiembrie 2011
Stire din Eveniment : Locuiesc într-o groapă de gunoi
Joi, 27 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Ce dezastru!
Sâmbătă, 22 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Gunoaiele, ca un "blestem" peste Constanța…
Pagina a fost generata in 0.1497 secunde