Lucrările premiate la concursul de fotografie National Geographic, expuse la City Park Mall

128
Lucrările premiate la concursul de fotografie National Geographic, expuse la City Park Mall - expozitieforografiecity-1447250180.jpg

Articole de la același autor

City Park Mall le aduce, în premieră, constănțenilor fotografiile câștigătoare în prestigiosul concurs National Geograohic Photo Contest 2015. Expoziția va fi prezentă la City Park Mall începând de mâine, de la ora 18.


La concursul National Geographic Photo Contest 2015, care s-a desfășurat între 2 iulie și 30 septembrie 2015, au fost înscrise 1.514 imagini, realizate de 773 de fotografi. Pentru fiecare secțiune din concurs, natură, oameni, animale, reportaj și plimbări prin București, au fost desemnate câștigătoare câte două fotografii: una la alegerea publicului, prin vot online, și una la alegerea juriului, format din experți în arta fotografică precum Cătălin Gruia, redactor șef National Geographic & NG Traveler, Zoltan Lorencz, artist vizual, arte plastice și regie film, Marian Ilie, fotoeditor, Hepta Photo Agency, Dan Beșliu, fotograf, lector SFF, Eugen Negrea, președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România.


Pentru a veni în întâmpinarea pasionaților de fotografie ce vor să învețe mai mult despre tehnicile ce ridică fotografiile la rang de artă, City Park Mall le oferă posibilitatea vizitatorilor de a participa și la un curs de fotografie cu intrare liberă, ce va fi susținut de Dan Beșliu. Cursul va avea loc în deschiderea vernisajului, pe data de 12 noiembrie, începând cu ora 18. Dan Beșliu este lector de fotografie și editare de imagini la Școala de Fotografie Freelancer, cu peste 3.000 de imagini publicate în ziare și reviste. A susținut de-a lungul carierei 12 cursuri de tehnică fotografică, opt cursuri de artă fotografică, peste 50 de workshop-uri de fotografie, peste 30 de cursuri de fotografie pentru tineri în programul "Vorbești fotografie?", șapte tabere de fotografie pentru copii și numeroase cursuri foto pentru companii. Expoziția de la City Park Mall face parte dintr-un vernisaj național ce aduce cele 10 lucrări câștigătoare în orașe precum București, Deva, Târgu Jiu, Ploiești și Brăila. Concursul Național Geographic Photo Contest 2015 a fost organizat de Burda România în parteneriat cu Skin Media, importator oficial Nikon, Photosetup, National Geographic Channels România și rețeaua Nepi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 16 Octombrie 2015
Stire din Sănătate : Ziua Roz la City Park Mall Constanța
Miercuri, 02 Septembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Roger Waters sparge "Zidul" la Cinema City
Pagina a fost generata in 0.6574 secunde