Lucrări în mai multe zone din Constanţa. Se refac trotuarele şi carosabilul

537
Lucrări în mai multe zone din Constanţa. Se refac trotuarele şi carosabilul - lucrari-1621268794.jpg

Articole de la același autor

Traseele pietonale de pe bulevardul Mamaia sunt recondiționate pe tronsonul delimitat de strada Mircea cel Bătrân și strada Bucovinei. Pavajul existent este decapat și se montează borduri moderne.

Lucrările de reabilitare a trotuarelor avansează pe strada Unirii, tronsonul delimitat de strada Zorelelor și bulevardul Mamaia. Simultan cu amplasarea pavelelor, se reamenajează zona de spațiu verde.

Pe strada Dionisie cel Mic, se lucrează la parcarea care va fi construită în zona blocului 60. Se asfaltează zona destinată circulației pietonilor.

Proiectul de regenerare urbană a terenului delimitat de străzile Badea Cârțan și Tulcei se apropie de finalizare. Pe porțiunea cuprinsă între aleile Lotca și Licurici se asfaltează trotuarele. Ulterior, se va turna asfalt și pe partea carosabilă.

În stațiunea Mamaia, se vor îmbunătăți condițiile de acces rutier în zona delimitată de strada Parcului și bulevardul Mamaia prin reamenajarea spațiilor destinate parcării autovehiculelor.

„De asemenea, în Portul Tomis, suprafața pietonală este reconfigurată pentru a permite colectarea apelor pluviale. Se montează bordurile care vor delimita zona carosabilă. Pentru creșterea siguranței participanților la trafic, se montează indicatoare de informare și se recondiționează echipamentele de semaforizare. De asemenea, la trecerile de pietoni și în parcările asfaltate se trasează marcajele rutiere”, transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5744 secunde