Luăm degeaba vitamine, arată un nou studiu

409
Luăm degeaba vitamine, arată un nou studiu - cms7bee8d5639fe4d03855d514e78ed0-1527923432.jpg
Milioane de oameni le iau în fiecare zi, în speranța că îi protejează de boli de inimă sau le prelungesc viața. Dar un nou studiu masiv spune că suplimentele de vitamine sunt, de fapt, o risipă de bani. Și ne pot da și probleme de sănătate.



Experții Spitalului St. Michael din Toronto au evaluat 179 de studii clinice, publicate între 2012 și 2017. Aceste cercetări vizau impactul unei game de vitamine și minerale, printre care calciu, vitamina D și vitamina C asupra bolilor cardiace, accidentului vascular cerebral și, în mare, asupra tuturor cauzelor de deces.


Niciuna dintre substanțele amintite anterior nu ar fi arătat vreun beneficiu semnificativ în reducerea acestor afecțiuni, spun autorii studiului. Singurul care a avut ceva efecte pozitive în prevenția atacului cerebral a fost acidul folic.

În schimb, vitamina B3 și antioxidanții ar putea chiar crește riscul de mortalitate, se mai arată în cercetare.

Oamenii de știință cred că cel mai bine ar fi să urmăm o dietă echilibrată, cu alimente neprocesate, cât mai naturale, și ne îndeamnă să nu dăm banii pe suplimente inutile.

Evident, rezultatele nu se aplică persoanelor care au astfel de carențe în organism.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4286 secunde