Lovitură pentru părinți! Adio subvenții la creșă și adio creșe noi, la Constanța

4460
Lovitură pentru părinți! Adio subvenții la creșă și adio creșe noi, la Constanța - fotofondcrese-1535287070.jpg

Articole de la același autor

■ Ministerul Educației vrea să se ocupe
de educația micuților, până când va începe să dea din colț în colț că nu are bani 


Creșele din Constanța vor fi preluate, în perioada următoare, de Ministerul Educației. Începând cu anul școlar 2019 - 2020, finanțarea de bază pentru învățământul antepreșcolar, adică pentru copiii sub trei ani care se află în creșe și grădinițe, va fi asigurată de Ministerul Educației Naționale, și nu de autoritățile locale, așa cum este de câțiva ani.
Măsura, menită să crească gradul de calitate a învățământului antepreșcolar, îi va afecta însă serios la buzunare pe părinții constănțeni. În prezent, aceștia beneficiază de subvenții la cuantumul taxei și nu sunt puși să cumpere rechizite sau alte consumabile, așa cum se procedează în grădinițele de stat, administrate de Ministerul Educației. Deși ministerul se angajează să susțină financiar și creșele, pe lângă grădinițe, cu toții cunoaștem lipsurile din unitățile de învățământ preșcolar, unde părinții plătesc periodic sume importante de bani pentru ca educatoarele să poată cumpăra manuale și materiale didactice necesare desfășurării activității educative. Tot ei cumpără jocuri, jucării, creioane colorate, acuarele, hârtie creponată, caiete speciale, lipici și toate cele trebuincioase copiilor.


"Noi funcționăm foarte bine așa cum suntem acum!"


Conform hotărârii aprobate de Guvern la sfârșitul săptămânii trecute, finanțarea de la Ministerul Educației se va face în baza și în limitele costului standard per antepreșcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educației Naționale. Este de notorietate că, în prezent, costul standard per elev este insuficient și în școli și licee, așa că este puțin probabil ca, în creșe, să se ajungă la un cost standard adecvat necesităților.


"Asigurarea finanțării de bază pentru antepreșcolari atrage după sine aprobarea unui plan de școlarizare de către MEN, în prezent locurile la creșe fiind stabilite de autoritățile locale. În plus, copiii înscriși în unitățile de educație timpurie antepreșcolară vor beneficia și de activități educative desfășurate conform prevederilor curriculumului specific, care va fi aprobat prin ordin al ministrului Educației naționale. Activitățile educative vor fi susținute de cadre didactice, respectiv educatori, educatori-puericultori. Organizarea unităților de educație timpurie antepreșcolară, standardele de calitate și metodologia de organizare ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației Naționale", se arată în prezentarea noii hotărâri.


În municipiul Constanța, și în prezent sunt educatoare în creșe, care se ocupă de educația micuților, însă finanțarea este asigurată de primărie. "Urmează să vedem cum se va face această preluare de către Ministerul Educației. Noi funcționăm foarte bine așa cum suntem în prezent. În ce privește finanțarea, nu ducem lipsă de nimic. Dacă avem nevoie de ceva, facem solicitare către primărie și primim. Și pentru părinți este mai ușor, pentru că ei beneficiază de subvenționarea a 80% din cheltuielile de întreținere. În prezent, părinții care au venituri mai mari de 700 de lei pe lună plătesc 5,87 de lei pe zi. În rest, nu li se cer bani pentru rechizite, apă, hârtie igienică, șervețele sau altceva", a declarat, pentru "Cuget Liber", Georgiana Zainea, directorul Administrației Creșelor din cadrul Primăriei Constanța.


Trei creșe mansardate și una nou-nouță


În plus, deorece solicitările sunt mult mai multe decât locurile disponibile, autoritățile locale au demarat mansardarea a trei creșe și reamenajarea unei clădiri preluate recent. 


"Rămâne de văzut ce vom face, mai ales că noi avem în derulare și proiecte de modernizare și proiectul de reamenajare a clădirii de pe aleea Topolog. Imobilul ne-a fost dat în administrare și îl pregătim pentru a găzdui și acolo copii. Sunt 105 locuri în plus, foarte necesare nouă. Acestea peste cele 105 locuri ce vor fi câștigate prin mansardarea Creșelor nr. 1, nr. 2 și nr. 5. Ele vor fi reabilitate, modernizate, mansardate și racordate la instalațiile de gaze. Nu știm la această oră cum se va face această preluare și ce se va întâmpla cu proiectele respective. Să sperăm că vor continua. Deocamdată lucrurile sunt destul de neclare", a mai spus șefa creșelor din Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8139 secunde