Lenea e cucoană mare! Peste 500 de tineri preferă şomajul, în loc să muncească

397
Lenea e cucoană mare! Peste 500 de tineri preferă şomajul, în loc să muncească - fondabsolventi2-1631121655.jpg
Dacă în alte județe ale țării, rata șomajului a cunoscut o creștere spectaculoasă, în urma depunerii dosarelor absolvenților, la Constanța lucrurile stau cu totul altfel. Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Constanța, Adelina Vlad, rata șomajului a ajuns la 2% la finele lunii iulie.

Imediat ce au terminat școala, proaspeții absolvenți de liceu, școli profesionale sau facultate și-au putut depune dosarele la AJOFM, cu scopul obținerii indemnizației de șomaj. Ca urmare, un număr de 509 tineri și-au schimbat statutul de elevi sau studenți cu statutul de șomeri, cu acte în regulă. Probabil că o parte dintre ei nu s-au prezentat la AJOFM, pe alții nu i-a interesat acest lucru sau, pur și simplu, și-au găsit un loc de muncă și nu a fost nevoie să îngroașe rândul șomerilor. „Rata șomajului era de 2% la sfârșitul lunii iulie, iar în iunie, de 2,1%, ceea ce demonstrează că unii s-au mai angajat, între timp, probabil pe litoral. Oricum, până în octombrie își mai pot depune dosarele la AJOFM cei care au avut corigențe de dat la liceu și acum le-au promovat”, a precizat Adelina Vlad.

Precizăm că de banii de la stat vor beneficia acei absolvenți ai instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 16 ani, care nu s-au încadrat în câmpul muncii, dar numai pe o perioadă de șase luni. Potrivit reprezentanților AJOFM Constanța, această indemnizație de șomaj se acordă numai după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare și consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională).

În ceea ce privește actele necesare pentru înregistrarea absolvenților, ca persoane în căutarea unui loc de muncă, acestea sunt: actul de identitate, actele de studii și de calificare sau adeverința din care să rezulte data absolvirii, în original și copie. La acestea se adaugă adeverința medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale.

De ce au preferat acești tineri cu putere de muncă să stea cu mâna întinsă la stat? Unii nu au chef încă să lucreze, așa cum este cazul lui B. I., de 19 ani, care consideră că viața de șomer i se potrivește la acest moment.

„Abia am scăpat de școală și să încep munca? Trebuie să mă mai relaxez un pic. Cu ce îmi dau părinții și cu cei 250 de lei de la Șomaj mă descurc deocamdată. Probabil că îmi voi căuta un job după ce îmi expiră șomajul”, ne-a declarat el.

În situația lui sunt și alții, care gândesc la fel. De ce să își caute de muncă, dacă părinții îi sprijină? După această perioadă de șase luni, teoretic, ar trebui să se descurce pe cont propriu, dar deseori, acest lucru nu se întâmplă. Desigur, sunt și tineri care sunt mai responsabili și care conștientizează vremurile în care trăim și iau alte decizii, dar totul ține de fiecare individ în parte. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5918 secunde