Stirile zilei de Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Jucării periculoase, ce pot produce sufocare, vândute la discreție Cadourile pentru copii, bombe cu ceas!

Ştire online publicată Joi, 22 Iunie 2017. Autor: Vali PAPATANASIU
În urma unui control amănunțit al magazinelor de jucării clasice, cât și al celor online, inspectorii Agenței Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) au semnalat nereguli grave, care pot periclita sănătatea copiilor sau chiar viața acestora. Inspectorii au descoperit magazine cu jucării cu fel și fel de defecte, fără a fi etichetate corespunzător, de proastă calitate, care se descompun ușor, se rup și îi pot răni pe cei mici, jucării cu puf pentru bebeluși, puf care la prima „smotocire“ poate ajunge chiar în nasul sau gurița celor mici. 


Autoritățile pentru protecția consumatorului avertizează părinții să fie extrem de atenți și selectivi atunci când achiziționează jucării pentru cei mici, deoarece, pe lângă faptul că banii sunt cheltuiți inutil, deoarece jucăriile de acest gen ajung în cel mai scurt timp la gunoi, acestea pot reprezenta un real pericol pentru copilași. 


„În urma acțiunii de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranța jucăriilor, inclusiv la comerțul online, au fost verificați 742 de operatori economici, din care 719 cu vânzare directă și 23 cu vânzare online. La 536 din cei 742 s-au depistat abateri de la prevederile legale. S-au aplicat 589 de sancțiuni, din care 286 amenzi contravenționale în valoare de aproximativ 900.000 lei și 303 avertismente pentru nerespectarea drepturilor consumatorilor. S-au dispus 363 de măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru nerespectarea cerințelor de etichetare și informare a consumatorilor, pentru jucării în valoare de aproximativ 600.000 lei și 16 măsuri de oprire definitivă, pentru nerespectarea cerințelor esențiale de siguranță, la vânzarea online”, au declarat reprezentanții ANPC. 


Un preț la raft, altul la casa de marcat 


Pe lângă faptul că multe jucării comercializate s-au dovedit a fi nepotrivite și periculoase pentru copii, inspectorii ANPC au observat că unele produse aveau un preț redus pe raion, însă la casa de marcat prețul era cu mult mai mare. Alte deficiențe constatate, privind vânzarea directă, includ: lipsa indicării pe corpul jucăriilor, pe ambalaj sau în documentele însoțitoare, a numelui, denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului sau a importatorului, precum și a adresei la care aceștia pot fi contactați. 


„S-au constatat abateri privind cerințele generale de siguranță (lipsa avertismentelor generale de vârstă, a avertismentelor specifice și a indicațiilor privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum și a instrucțiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba română). De exemplu, jucării din pluș, la care s-a constatat desprinderea cu ușurință a pufului, ceea ce putea duce la sufocarea copiilor mici; aceste jucării au fost oprite definitiv de la comercializare. S-a mai constatat că prețul de vânzare de la raft nu era același cu cel de la casa de marcat, pentru unele jucării (prețul afișat la o trotinetă era 99 lei, iar la casa de marcat s-a perceput suma de 149,99 lei)”, mai spun inspectorii ANPC. 


Nici pe internet situația nu este mai bună. Dacă alegeți să cumpărați jucării pentru cei mici, inspectorii pentru protecția consumatorului spun că în acest mediu există neinformare sau informare incompletă privind caracteristicile esențiale ale jucăriilor, modalitățile de livrare și de plată. 


Sfaturi pentru consumatorii care achiziționează jucării 


„Sfatul nostru pentru consumatori este să achiziționeze jucării numai din magazine, de la raioanele specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamație. De asemenea, să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie însoțite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei. 


Să știe că jucăriile care nu sunt destinate unei grupe de vârstă pot să îi rănească pe copii”, sfătuiesc inspectorii ANPC. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8319 secunde