Jean-Claude Juncker: România și cu mine avem aproape o poveste de dragoste

143
Jean-Claude Juncker: România și cu mine avem aproape o poveste de dragoste - junker29-1494519171.jpg
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat azi, în debutul unui dialog cu cetățenii români despre viitorul Uniunii Europene, că personal are cu România "aproape o poveste de dragoste".


"Mă bucur foarte mult să mă aflu în România. Ultima oară când am venit aici era în 2003 și voi pleca destul de curând. Mi-ar plăcea să stau mai multă vreme și cred că mă întorc destul de curând, pentru că m-am săturat să vorbesc despre România fără să o fi văzut mai în detaliu. România și cu mine avem aproape o poveste de dragoste. În 1997 eram președinte al Consiliului în momentul în care România a fost acceptată drept candidată. Apoi, dețineam președinția luxemburgheză a Consiliului, în perioada de aderare și sunt mândru să fi putut face ce am făcut pentru România și pentru Europa. Într-un cuvânt, iubesc această țară", a spus Juncker în cadrul unui dialog cu cetățenii români găzduit de Muzeul Național de Artă.

În condițiile în care, în urma unui chestionar realizat printre cei prezenți în sală, 92% au apreciat că viața românilor s-a schimbat în bine după aderarea la UE, Juncker a spus: "Iubesc această țară".

"Cunosc mulți români atât la Bruxelles, cât și la Luxemburg și chiar și români din România și știu că România a avut un parcurs european, dar și descurajări, decepții, iar procesul acesta de ajustare nu a fost unul ușor, în special pentru cei mai nevoiași dintre români. Întotdeauna am admirat curajul dumneavoastră de a gândi, de a spune și a face lucrurile", a spus el.


Pagina a fost generata in 0.6532 secunde