IUBIREA ADEVĂRATĂ – "antidotul" rănilor emoționale

În primă fază, mi-am propus să împărtășesc cu voi trăirile mele despre cele 5 răni emoționale, însă, recitind articolul anterior despre respingere, m-am gândit că este oportun să continui cu "IUBIREA ADEVĂRATĂ", în mod deosebit, iubirea de sine.

Cea mai importantă este iubirea de sine, o noțiune străină de mine, până în urmă cu doi ani, chiar mi se părea că sună destul de egoist, însă nu are nicio legătură cu egoismul. Eu care fusesem educată să pun pe primul plan nevoile celor apropiați mie, nu înțelegeam cum ar fi să mă pun eu pe primul plan, credeam că nu mă va mai agrea nimeni și că îi voi răni pe cei dragi.

Din păcate, ajungem să plecăm în viață cu un bagaj sărac de iubire de sine, stimă de sine, respectiv încredere în sine. Părinții ne-au dat ce au primit și ei la rândul lor, însă ține de noi să ne educăm, să ne dezvoltăm și să nu mai perpetuăm aceleași convingeri care sunt în contradicție cu ființa umană, avem toate instrumentele necesare pentru asta.

Credeam că, a te sacrifica pentru celălalt, este cea mai mare dovadă de iubire. Citind, însă, pilda lui Iisus, în care spunea: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Și pe aproapele tău ca pe tine însuți", am înțeles că dacă nu te iubești pe tine, nu ai cum să-l iubești și pe celălalt. Nu poți să dai din ce nu ai și e bine să dai doar din preaplinul tău.

Există autori care afirmă că bolile sunt semnalul de alarmă pe care corpul nostru îl trage pentru a ne avertiza că nu ne iubim suficient. Mulți dintre noi suntem

într-o continuă așteptare a sufletului pereche, a unei relații care printr-o dragoste necondiționată să ne umple golul dinăuntrul nostru și să ne scape de toate durerile sufletului. Și totuși nu ținem cont de cel care ne este cel mai aproape și tânjește mereu după iubirea noastră: ne ignorăm Sinele nostru Divin și pe noi înșine.

"Mă iubesc și mă accept așa cum sunt!"

Eu, personal, am conștientizat ce înseamnă iubirea de sine, abia atunci când am ajuns la un nivel maxim de suferință, atât fizic, cât și sufletește. Am început să mă privesc în oglindă și uitându-mă în ochii mei, am simțit cum cineva din străfundul ochilor mei mă implora să am compasiune. Așa am simțit nevoia să încep să-mi vorbesc frumos și să am înțelegere față de mine și am observat că lucrurile funcționează cu totul altfel din iubire.

La început mi-a fost destul de greu să-mi spun: Mă iubesc și mă accept așa cum sunt! Însă, fac progrese și îmi este tot mai ușor să fiu în comuniune cu Sinele meu Divin și să mă las ghidată de acesta.

În prezent, am ajuns ca prin toate practicile mele pentru propria evoluție, să-mi doresc să fiu Iubire Divină în manifestare, aceasta este afirmația mea zilnică preferată.

Ce este iubirea?

Florance Scovel Shinn, în cartea sa – "Jocul vieții și cum să-l joci", scria că: "ADEVĂRATA IUBIRE ESTE DEZINTERESATĂ ȘI LIPSITĂ DE TEAMĂ. IUBIREA ESTE DUMNEZEU Care Se manifestă și este CEA MAI PUTERNICĂ FORȚĂ magnetică DIN UNIVERS". Cred asta și am observat că atunci când acționezi cu iubire, ai cele mai bune rezultate, însă cel mai plăcut este sentimentul de plinătate și de împăcare cu tine.

Din păcate, ne cuprind tot felul de temeri și de judecăți și ne îndepărtăm de adevărata iubire, însă din fericire, suntem în această etapă a omenirii când ne sunt puse la dispoziție tot felul de instrumente care ne ajută să conștientizăm cât de importantă este iubirea de sine și cea față de semeni.

O altă descriere a iubirii care mi-a plăcut mult, este din cartea "Profetul", a lui Kahlil Gibran și anume: "Iubirea nu stăpânește și nu vrea să fie stăpânită, Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea". Superb spus!

Chiar m-a amuzat reacția unei persoane dragi mie, atunci când i-am spus că nu aș suferi dacă aș pierde-o și nu înțelegea ce am vrut să spun. I-am explicat că sentimentele mele nu s-au schimbat deloc, doar că am învățat să mă iubesc mai mult pe mine, fără să mă las să cad în suferință și am învățat să-i iubesc pe cei dragi cu adevărat, încât să le accept deciziile și să-mi doresc să Ie fie cel mai bine. Dacă intervin sentimente de ură și de suferință, nu mai este iubire, este dependență. Știu că sună idealist, însă, eu așa am ajuns să simt și să gândesc.

De curând, participând la un workshop, coordonat de Diana Pîrje, persoană tare dragă mie (chiar dacă are pe jumătatea vârstei mele), am intrat mai mult în tainele iubirii de sine, ca femeie. Am înțeles că, pentru orice femeie, este vital să se iubească. Dezvoltându-și iubirea de sine, punându-se pe primul loc în viața ei, nefăcând compromisuri și fiind atentă la nevoile și dorințele sale - i se schimbă complet viața. Doar învățând să ne iubim pe noi, vom primi iubire de la bărbați și de la ceilalți oameni. Niciodată invers! Am mai învățat că datoria femeii este să fie bine pentru că de fericirea ei depinde fericirea întregii familii. Aspect total diferit față de ce am primit eu în educația mea. Aștept cu drag să mai descopăr din tainele feminității, dar voi reveni într-un alt articol cu alte detalii.

"IUBIREA PERFECTĂ ÎNVINGE ORICE TEAMĂ".

Cherața