ITM. Aproape 300 de persoane, depistate muncind la negru

69
1
ITM. Aproape 300 de persoane, depistate muncind la negru - muncalanegru21332188386-1404309462.jpg

Articole de la același autor

În perioada 1 - 30 iunie, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului relații de muncă au verificat 594 angajatori și au aplicat 82 de sancțiuni din care 75 amenzi contravenționale în valoare de 994.000 lei și șapte avertismente. Au fost depistați 40 de agenți economici cu un număr de 280 de persoane fără forme legale de angajare, iar pentru un trei agenți economici, unde s-au găsit 68 de persoane fără forme legale de angajare, a fost sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanța pentru a stabili dacă aceștia se fac vinovați de încălcarea prevederilor art. 264 (3) din Lg.53 / 2003 republicată.


Inspectorii de muncă au depistat faptul că patronii nu au încheiat contracte individuale de muncă în formă scrisă, nu au înregistrat și nici nu au transmis contractele individuale de muncă în REVISAL, nu au respectat prevederile legale privind repausul săptămânal, nu pot face dovada plății drepturilor salariale și nici nu au făcut repartizarea programului de lucru în cazul contractelor cu timp parțial.

De asemenea, Corpul de control Securitate si Sănătate în Muncă din cadrul I.T.M. a verificat 341 angajatori și a dispus 582 măsuri de remediere a neconformităților constatate, cu 39 amenzi în valoare de 148.000 lei. 



Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Iunie 2014
Stire din Cetățenești : Îndrăzneală costisitoare…
Luni, 24 Februarie 2014
Stire din Cetățenești : Cum se fac măririle  de salariu
Pagina a fost generata in 0.5272 secunde