Ion Niculescu, noul manager al Spitalului Județean, crede că cifra 13 îi va purta noroc

1352
Agitație mare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța.
Și nu doar în aripa administrativă, unde un "sobor" de medici se adunase pentru a asista la numirea în funcția de manager a dr. Ion Niculescu, ci în întreaga unitate. Angajații au fost într-o forfotă continuă, mai preocupați ca niciodată să dea bine.

Ba chiar și fostul manager, dr. Ioan Tiberiu Tofolean, prezent pentru a înmâna ștafeta înlocuitorului său, le-a dat indicații agenților de pază să mențină ordinea în parcarea spitalului, astfel încât să nu fie blocat accesul în momentul sosirii oficialităților, care, după cum era de așteptat, au sosit cu întârziere.
Ordinul de numire în funcție, semnat de ministrul Sănătății și ajuns la Constanța pe 12 martie, a fost prezentat de dr. Camelia Ciobotaru, șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, în prezența șefilor de secții din cadrul SCJU Constanța, a fostei echipe de conducere, dar și a altor cadre medicale care au ținut să fie prezente la momentul festiv. Printre aceștia s-a numărat și fiul noului manager, Costin Niculescu, tânăr rezident care își desfășoară activitatea în cadrul spitalului constănțean.
Dr. Ion Niculescu și-a exprimat regretul că părăsește unitatea medicală de la Mangalia, dar a ținut să sublinieze că va "pune suflet" pentru a finaliza reabilitarea SCJU Constanța, iar faptul că numirea a coincis cu o zi de 13 va purta noroc atât lui, cât și spitalului: "Vom avea întâlniri cu fosta conducere și, în funcție de aspectele pe care le sesizăm, trecem la treabă. Prioritățile mele sunt Urgența și Reanimarea, pentru că în aceste secții vin cei mai mulți pacienți, care se confruntă cu condițiile cele mai proaste. De la 1 aprilie se alocă și bugetul pentru 2009 care, în condițiile actuale, cred că va fi mai mic decât cel de anul trecut".

Tofolean și-a asumat neajunsurile din SCJU
De altfel, fostul manager al unității spitalicești a admis că "mai este mult de făcut în SCJU Constanța": "Am avut multe realizări, dar și neajunsuri pe care mi le asum integral", a adăugat dr. Tofolean.
Noul manager va desemna în zilele următoare și echipa de conducere cu care va lucra, până în prezent anunțând doar două nume: Aurelia Pătrănoiu, ca director economic și Marinică Dragu, pentru director administrativ.
Dr. Ion Niculescu a ocupat, pe rând, conducerea Spitalului Băneasa, în perioada 1986 - 1988 și a Spitalului Municipal Mangalia, din 2001 până în prezent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3976 secunde