Investiții la trenurile CFR Călători. Condiții mai bune de călătorie

243
Investiții la trenurile CFR Călători. Condiții mai bune de călătorie - investitii-1452270695.jpg

Articole de la același autor

CFR Călători va investi în anul 2016, din surse proprii, în modernizarea unui număr de 30 de vagoane. Primul vagon a fost furnizat la finalul lui 2015 și va intra în circulație în perioada următoare.

Vagoanele pot circula cu viteza maximă de 160 km/h, îndeplinesc cerințele de operabilitate și dispun de sisteme de climatizare, de informare, oferind călătorilor condiții sporite de confort.

Tot în 2016, este prevăzută de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor, suma de 100 de milioane de lei pentru achiziția de rame electrice. Acestea vor fi destinate transportului feroviar de pasageri pe distanțe medii, în special pe sectoarele reabilitate București - Constanța, București - Brașov, dar și București - Craiova.

"E important să cumpărăm pentru CFR Călători și pentru România materialul rulant de care avem nevoie, care să corespundă și să facă față condițiilor din țara noastră. Începând din acest an, sunt șanse reale de a începe reînnoirea parcului activ al CFR Călători. Sunt investiții absolut necesare pentru îmbunătățirea serviciilor companiei, astfel încât să putem oferi pasagerilor noștri condiții decente de călătorie", a afirmat Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători.

De asemenea, CFR Călători dispune de alte 126 de milioane de lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de achiziție material rulant din fonduri prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 sau prin alte scheme de finanțare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 29 Decembrie 2015
Stire din Social : Se ieftinesc biletele de tren!
Pagina a fost generata in 0.6821 secunde