Inspectorii ITM au pus gând rău transportatorilor

281
Inspectorii ITM au pus gând rău transportatorilor - transportatorisursaagora-1604690956.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa a verificat în ultima săptămână transportatorii rutieri, pentru a vedea dacă aceştia respectă prevederile legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto. Au fost verificaţi angajatori care efectuează transporturi rutiere de mărfuri, transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători. Potrivit şefului ITM, Eugen Bola, obiectivele campaniei au fost următoarele: identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă; controlul privind respectarea timpului de muncă şi de odihnă; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

De asemenea, s-a avut în vedere diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, a prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă.

Totodată, s-a urmărit eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri de intrare în legalitate şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare. La final, au fost verificaţi 54 de angajatori, s-au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale, din care trei amenzi, în valoare de 23.000 lei. În plus, un angajator a fost depistat că folosea muncă nedeclarată, dar şi pentru că a primit la lucru un salariat care avea contractul individual de muncă suspendat, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 20.000 lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6499 secunde