Constănțeni, deschideți bine ochii când lucrați cu băncile și IFN-urile

"Înrobiți" la instituțiile de la care au luat bani cu împrumut!

2160

Articole de la același autor

Mii de constănțeni sunt datori vânduți la bănci. Unii sunt "înrobiți" pentru mulți ani de-acum încolo, prinși în contracte cu multe clauze ce le sunt defavorabile și care îi sărăcesc pe zi și lună ce trece. Mulți s-au plâns de probleme și abuzuri ale instituțiilor de la care au luat bani cu împrumut, au apelat la Protecția Consumatorilor, au mers în instanță, însă puțini știu că astfel de conflicte cu băncile pot fi rezolvate cu succes de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul bancar.

Specialiștii CSALB, instituție care pune la dispoziția românilor infrastructura necesară soluționării amiabile a litigiilor dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare, au fost la sfârșitul săptămânii trecute în mijlocul constănțenilor, prezentându-le soluțiile prin care pot fi încheiate eventualele neînțelegeri sau litigii financiare.

De la începutul anului, peste 240 de consumatori au obținut de la bănci și IFN-uri, cu ajutorul CSALB, reducerea sau eliminarea comisioanelor, scăderea ratelor la credite sau chiar ștergerea întregului sold rămas de achitat. Dintre aceștia, aproximativ 10% sunt din Constanța.

De exemplu, T.R., din Constanța, a obținut în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB, eliminarea comisionului de administrare și reducerea soldului creditului cu 2.040 de euro.

Un alt caz este al G.D., tot din Constanța, care a obținut închiderea creditului și a datoriilor de 1.331 euro rămase în sold, iar C.N. a obținut înlăturarea pe viitor a comisionului de administrare.

Comisioane abuzive și dobânzi prea mari

De multe ori, soluționarea unor astfel de cazuri se poate face amiabil, într-un timp foarte scurt, fără să fie nevoie ca persoanele care fac solicitare să se deplaseze la sediul CSALB, din București, sau la banca cu pricina. Schimbul de documente și informații se face, de regulă, pe e-mail și la telefon.

"Un studiu recent ne-a arătat că mulți dintre cei afectați de contracte abuzive nici măcar nu știu cu ce i-ar putea ajuta CSALB. Caravana CSALB a venit tocmai ca răspuns la această nevoie de informare a oamenilor cu privire la serviciile financiar-bancare și eventualele neînțelegeri pe care aceștia le au cu băncile și IFN-urile. Ne dorim ca prin promovarea CSALB, soluționarea amiabilă să devină prima opțiune atunci când oamenii au neînțelegeri cu băncile", a declarat Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar.

În prezent, principalele probleme pe care consumatorii le întâmpină în relația cu băncile și IFN-urile sunt comisioanele mari, timpul de așteptare pentru soluționarea unei solicitări și birocrația excesivă. De cealaltă parte, principalele modalități de soluționare la care apelează consumatorii sunt discuțiile cu reprezentanții instituției sau reclamație la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Servicii gratuite

Serviciile oferite de CSALB sunt gratuite, nu se percepe absolut niciun comision pentru rezolvarea litigiilor, instituția fiind una de stat. Tocmai de aceea, reprezentanții centrului îi încurajează pe constănțeni să li se adreseze.

"Metoda preferată de soluționare a litigiilor este instanța, însă acesta este un proces de durată, care nu garantează un răspuns favorabil. Potrivit unui raport realizat de KPMG la solicitarea Asociației Române a Băncilor, durata unui proces civil care cuprinde toate cele trei faze de judecată - prima instanță, apel și recurs - se poate extinde la peste trei ani. Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înființată în baza Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, ce transpune la nivel național Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum", mai spune Alexandru Păunescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 14 August 2018
Stire din Economie : Info financiar - bancar
Luni, 26 Martie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.2967 secunde