Începe vaccinarea anti-covid în licee. Mii de elevi, înscrişi

777
Începe vaccinarea anti-covid în licee. Mii de elevi, înscrişi - incepevaccinarea2-1621176687.jpg

Articole de la același autor

Direcţia de Sănătate Publică va demara, săptămâna aceasta, vaccinarea elevilor împotriva COVID-19, chiar în unităţile de învăţământ. Aceasta se va face în cabinetele medicale din licee.

„Începând de marţi (n.r. – 18 mai) vom vaccina elevi în licee. Avem în momentul acesta peste 1.600 de elevi catagrafiaţi. Colegiul Naţional «Mircea cel Bătrân» este cap de afiş, cu peste 200 de elevi care doresc vaccinarea. Ne vom duce la licee, acolo unde avem cabinete şcolare. În şcolile care au mai puţin copii înscrişi, îi vom redirecţiona pe elevi către cea mai apropiată unitate de învăţământ”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Constanţa, Cristina Schipor.

În ce priveşte cadrele didactice, potrivit ultimelor date furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, 2.853 de educatori, învăţători şi profesori din unităţile de învăţământ de stat şi 200 de la privat au primit deja ambele doze de vaccin. De asemenea, 328 de angajaţi din personal auxiliar de la stat şi 53 de la privat şi 605 personal nedidactic de la stat şi 106 de la privat. Astfel, deocamdată, aproximativ 40% din angajaţii din unităţile de învăţământ au primit vaccinul anti-covid.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.582 secunde