Începe Rezidenţiatul! Număr record de participanți. Peste 600 sunt din Constanţa

1359
1

Articole de la același autor

Concursul de rezidenţiat bate la uşă. Viitorii medici trec în acest weekend prin emoţii de nedescris. După ce s-au pregătit un an întreg pentru examenul vieţii lor, ei nu mai au la dispoziţie câteva ore în care îşi pot aduna gândurile şi se pot odihni. De ce? Pentru că duminică, 21 noiembrie ei vor trebui să se prezinte la centrele de examinare la care au fost repartizaţi pentru a susţine concursul care le asigură, apoi, un post într-un cabinet medical sau o farmacie.

Din cauza pandemiei de Covid-19, concursul se va desfășura, și în acest an, în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual. Potrivit Ministerului Sănătății, un număr de 12.564 candidați s-au înscris, în 2021, la concurs. Aceștia vor concura pe un număr de 6.311 locuri și posturi, pe cele trei domenii de pregătire. Ca urmare, 3.942 locuri și posturi sunt valabile pentru domeniul medicină, câte 1.190 locuri pentru medicină dentară și 1.087 locuri pentru farmacie. Pe lângă acestea, alte 92 locuri sunt disponibile pentru ministerele cu rețea sanitară proprie.

„Este un număr record de participanți, mai mare chiar și față de anul trecut și vom lua, împreună cu universitățile de medicină și farmacie, toate măsurile pentru organizarea eficientă în contextul epidemiologic actual. În luna octombrie am suplimentat cu 439 cifra pentru Rezidențiat”, a declarat ministrul Sănătății, Cseke Attila. Precizăm că pentru domeniul medicină, Ministerul Sănătății are posibilitatea să suplimenteze numărul de locurilor, în situația în care numărul candidaților promovați este mai mare decât cifra de şcolarizare iniţial anunţată pentru acest domeniu.

La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în şase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de patru ore, sub formă de test-grilă, cu 200 de întrebări.

Din cei 12.564 candidați, 681 sunt din judeţul Constanţa. Dintre aceştia, 275 luptă pentru un post de medicină generală, 112 sunt dentişti și 294, farmacişti. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, candidații au posibilitatea de a alege centrul universitar în care vor susţine examenul. În general, ei au optat pentru cel din București, dar pot alege și alte centre universitare din lista celor şase.

Pentru că nu trebuie să uităm că virusul Sars-Cov-2 nu a dispărut, şi anul acesta, având în vedere contextul epidemiologic, vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat în organizarea concursului. Atenţie! Accesul candidaților în clădirea de concurs este permis doar candidaților care fac dovada vaccinării împotriva noului coronavirus sau celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, dar nu mai vechi de 72 de ore. De asemenea, candidaţi pot prezenta şi rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid. În sălie de examen le va fi permis accesul şi acelor persoane care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu Sars-CoV-2.



Comentează știrea

Tuky
20 noiembrie 2021
Hollywood

Senzational! Bani cu film la Hollywood! Avem un proiect pentru Hollywood! Incredibil! Bani cu un subiect de film! Scopul nostru este: Hollywood! Proiect B: bani si performanta! Tocmai ai intalnit o mare sansa! Bani la domiciliu! Ai cea mai mare sansa cu Proiect B! Urgent spre Hollywood! Proiect B: original si revolutionar! E totul testat deja! Proiect B: castiguri pentru toti! Urgent spre Hollywood! Solicita acum detalii la adresa de email [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4611 secunde