Începe reabilitarea podului peste Dunăre, de la Cernavodă

160
Începe reabilitarea podului peste Dunăre, de la Cernavodă - incepereabilitarea-1607714526.jpg

Articole de la același autor

Podul de la Cernavodă peste Dunăre ar putea intra, anul următor, în reparaţii capitale. Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a deschis, săptămâna aceasta, ofertele pentru procedura de achiziție publică ce are ca obiect „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”.

Potrivit acestora, până la termenul limită, au depus oferte patru agenți economici. Este vorba despre Asocierea Construcţii Erbasu S.A. - Vahostv – SK A.S, Asocierea Luconsa BM - Autoprima Serv S.R.L., SC Maristar Com SRL şi Asocierea Freyrom S.A. - Procons Group S.R.L. - Metabet CF S.A.

„Podul de la Cernavodă, în lungime de 1,6 km este o parte importantă a Coridorului IV Pan-European care traversează România de la Vest la Est. Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care la acest pod nu s-au mai făcut niciun fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră”, explică reprezentanţii CNAIR.

Proiectul de reabilitare a podului va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile - Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Valoarea estimată a procedurii de achiziție publică este de 81.027.397,83 lei. Perioada de execuție a lucrărilor este de 24 luni, iar perioada de garanție de minim 36 luni.

Concomitent cu această procedură de achiziție, CNAIR a demarat și procedura de achiziție publică ce are ca obiect „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680”, cu o valoare estimată de 96.791.664,03 lei. Termenul de deschidere a ofertelor pentru acest obiectiv este 6 ianuarie 2021.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4703 secunde