Începe marea numărătoare a românilor

859
Începe marea numărătoare a românilor - recensamant-1318780315.jpg

Peste mai puțin de trei zile începe marea numărătoare a românilor. Pe 20 octombrie demarează recensământul 2011, poate cel mai important de la Revoluția din 1989 până acum. Acum se va afla câți mai suntem în România, având în vedere că în ultimii ani a scăzut drastic numărul nașterilor și a crescut cel al decesurilor și că mulți compatrioți au ales să-și încerce norocul pe alte meleaguri și nu s-au mai întors.
De joi sunteți obligați să-i primiți în casă pe recenzori și să le răs-pundeți sincer la toate întrebările prevăzute în chestionar. Dacă refuzați să furnizații informațiile cerute sunteți pasibili de amenzi cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei. "Populația are obligația să fur-nizeze, pe propria răspundere, informații corecte și complete. Există însă temeri că datele recensământului vor servi pentru stabilirea taxelor și impozitelor, că etnia declarată va fi menționată în buletin sau în pașaport, că declarându-se persoane plecate în străinătate își pot pierde drepturile patrimoniale, cum ar fi locuință și terenuri, de moștenire sau de succesiune. Acestea sunt doar niște zvonuri neadevărate. Tot personalul de recensământ are obligația de a păstra confidențialitatea datelor, în timpul recensământului și după încetarea activității", explică directorul executiv al Direcției Județene de Statistică din Constanța, Enache Bușu.

Vă toarnă vecinii!
Potrivit legislației, unele informații pot fi obținute și de la surse indirecte, cum ar fi vecinii, primarul, secretarul primăriei, preotul localității. Acest lucru este valabil mai ales în cazul persoanelor plecate în străinătate. Dacă nu sunteți acasă atunci când vă vizitează recenzorul, dar totuși vă aflați pe teritoriul României, aveți obligația ca, până la data de 31 octombrie, să vă prezentați la comisia de recensământ din localitate.

Atenție cui deschideți ușa!
Este bine totuși ca, în această perioadă, să fiți atenți cui deschideți ușa. "Recenzorii vor avea o legitimație și o geantă specială și nu vor solicita niciun fel de document cetățenilor recenzați", precizează Enache Bușu. Așadar datele sunt înregistrate pe liberă declarație.

Recensământul în cifre
Recensământul populației va costa aproximativ 193.000.000 de lei, iar colectarea datelor se va face de către 120.000 de persoane, la nivel național.
Pentru județul Constanța, au fost stabiliți 2.782 de recenzori, fiecare cu sectorul lui, din care aproape jumătate sunt în municipiul Constanța - 1.197. Pentru municipiul Mangalia, au fost alocați 159 de recenzori, în municipiul Medgidia, 149, iar în orașul Năvodari, 130. Recenzori șefi sunt 388 pe întreg județul, șefi de circumscripții sunt 23, coordonatori 70.
Recenzorii vor face o vizită preliminară în zona care le-a fost alocată încă de miercuri, 19 octombrie, pentru a identifica în teren limitele sectorului, a clădirilor amplasate la colțul străzilor, clădirilor cu intrări din străzi diferite, clădirilor izolate, cum ar fi cătunele și clădirilor de locuit de tip bloc.

21 milioane de români în 2002
Conform datelor înregistrate la ultimul recensământ realizat la nivel național, cel din 2002, populația României număra 21.680.974 de locuitori. În județul Constanța, au fost înregistrați la momentul respectiv 715.151 locuitori.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 17 Octombrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Joi și vineri nu fac școală
Joi, 13 Octombrie 2011
Stire din Economie : Ce și unde exportă România?
Pagina a fost generata in 0.3216 secunde