Incendiul de la Spitalul din Constanţa a lăsat urme în viaţa pacienţilor. „Tresar şi acum când aud alarmele”

Marţi, 12 Octombrie 2021, 00:00
1425
Au trecut mai mult de 10 zile de la incendiul dezastruos care a izbucnit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în care șapte persoane au murit, iar alte câteva zeci în stare critică au fost transferate către alte unități sanitare din județ.

Din ziua fatidică 1 a lunii Brumărel, acei oameni care au avut, totuși, șansa de a supraviețui acelor momente de groază trăiesc, încă, cu mari emoții și tresar și la o singură alarmă produsă de mașinile de ambulanță sau pompieri. De ce? Pentru că acele clipe prin care supraviețuitorii noștri au trecut în spitalul inundat de fum îi vor urmări, cumva, toată viața. Cu toate acestea, ei speră să depășească aceste momente delicate, pe care nu își doresc să le mai trăiască vreodată și să își continue viața, alături de cei dragi, la fel cum era înainte de pandemia de coronavirus.

Ziua de 1 octombrie va rămâne mereu în amintirea constănțenilor. Orice persoană care a trecut, fie măcar și pentru o secundă în momentele în care cadrele medicale și pompierii se zbăteau pentru viața altor semeni rămâne marcată de astfel de evenimente. Pacienți dezveliți, doar cu pampers pe ei, alții mai îmbrăcați, evacuați pe geamuri și transportați pe tărgi și în scaune cu rotile în afara spitalului, toate aceste imagini par parcă desprinse dintr-un film cu final nefericit. Din păcate, este doar o realitate, dar una pe care nimeni nu mai dorește să o vadă vreodată.

Mircea Fratuțescu este unul dintre bolnavii internați și evacuați în ziua cu pricina de la Infecțioase. Deși între timp a fost externat din Spitalul de Pneumoftiziologie de la Palazu Mare, unde fusese transferat după incendiu și se simte bine, amintirea acelor clipe i-a rămas adânc imprimată în memorie și nu trece o zi fără să se gândească la incendiu, dar mai ales la cât de norocos este să fie, din nou, pe picioare, să respire, să trăiască alături de familia sa.

„Eu am stat cam două săptămâni în spital, dar nu pe Terapie Intensivă, ci internat un etaj mai sus. Când a izbucnit incendiul, eram în salon și așteptam vizita medicilor. Prima dată, am văzut fum afară, ieşea pe geamuri. Iniţial, nu ne-am gândit că situaţia este atât de gravă, dar într-un minut, două, fumul intrase peste tot şi auzeam peste tot strigându-se: Ieșiti, ieșiți! Deşi ne aflam cu toţii într-o situaţie disperată, colectivul și-a făcut tot timpul treaba, şi-a dat seama că trebuie să ne scoată afară, pentru că altfel nu se putea. În a doua fază, când deja fumul intrase pe întreg coridorul, mi-am dat seama că nu este deloc în regulă ce se întâmplă. Am avut câteva clipe de panică, pentru că nu cunoșteam clădirea și nu știam pe unde să o iau. În scurt timp, fumul era atât de dens, încât nu se mai vedea nimic, şi aici mă refer la nivelul ATI-ului, deci la etajul I. Nu mai puteam să respirăm aerul și a fost momentul în care mi-am zis că trebuie să o apuc pe scări, în jos. Apoi, am ieșit afară. Atunci am văzut cum oamenii erau scoși chiar și cu pampers şi cum pompierii au venit cu autoscara, iar cadrele medicale îşi riscau viaţa continuu, intrând în clădirea în flăcări, mereu şi mereu. După ce mi-am dat seama că sunt în siguranţă, am realizat că, de fapt, nu am ajutat pe nimeni. Acolo lupta fiecare pentru viața lui. Cert este că nu m-am gândit niciodată că voi trece prin așa ceva. Acum pot să spun că de atunci, când aud alarmele pornite, oriunde, mă cuprinde un moment de spaimă, de alertă”, a declarat acesta, pentru „Cuget Liber”. Din păcate, aceste stări le experimentează mulţi din cei care s-au aflat la momentul incendiul la Spitalul de Boli Infecţioase, fie că este vorba de pacienţi, medici sau personal auxiliar. 



Pagina a fost generata in 0.2836 secunde