În voia sorţii! Doar un sfert din locuinţe, asigurate împotriva dezastrelor naturale

163
În voia sorţii! Doar un sfert din locuinţe, asigurate împotriva dezastrelor naturale - fondconstanteniiinvoiasortii-1632159299.jpg

Articole de la același autor

Deşi natura este din ce în ce mai imprevizibilă şi pericolul unor fenomene neobişnuite este parcă din ce în ce mai mare, constănţenii se lasă în voia sorţii. Numai un sfert din locuinţele din judeţ sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale, prin poliţa obligatorie.

4,5% din gospodăriile din Dobrogea au încheiate asigurări în caz de cataclisme. Potrivit reprezentanţilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, în municipiul Constanţa sunt în vigoare 59.112 poliţe obligatorii, iar în mediul rural 8.140.

De altfel, legea prevede că toți proprietarii de locuințe au obligația de a încheia polițe PAD, care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor) în limita sumei asigurate de 20.000 euro (polițe tip A) sau 10.000 euro (polițe tip B), în funcție de structura constructivă a locuinței asigurate.

Polițele tip A acoperă daunele produse de inundații, alunecări de teren și cutre-mur în limita a 20.000 de euro pentru locuințe cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic. În cazul polițelor tip B, suma asigurată se ridică la 10.000 euro și se referă la locuințele cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic.

Asigurarea, valabilă chiar dacă distribuitorul dă faliment

Încrederea proprietarilor în asigurări şi aşa la un nivel destul de scăzut este zdruncinată, în prezent, şi de situaţia actuală de pe piaţă, cu falimentul City Insurance. Totuşi, conducerea PAID susţine că intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari. „Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat directorul general al PAID, Nicoleta Radu.

În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre beneficiari, în situația în care distribuitorul poliței nu va fi în măsură. În acest sens, compania pune la dispoziția publicului numărul scurt 021/9930, apelabil non-stop, din orice rețea.

„Ne vom asigura că nu există sincope în soluționarea daunelor și vom face toate demersurile pentru a prelua, de la Fondul de Garantare a asiguraților, plata directă a dosarelor. Avem toată încrederea că timpii de plată vor rămâne rezonabili și că toate dosarele de daună vor fi achitate”, a concluzionat Nicoleta Radu.

În prezent sunt peste 1,8 milioane de locuințe asigurate prin polița obligatorie împotriva dezastrelor naturale. Aceasta poate fi contractată direct pe site-ul paidromania.ro, prin intermediul companiilor partenere sau prin brokerii de asigurări. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4943 secunde