Mai multe ştiri online:

În urma tuturor! De ce nu are Constanța camere de supraveghere video

Ştire online publicată Vineri, 12 Octombrie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Accidente rutiere grave, tâlhării, agresiuni, Constanța nu duce lipsă de nimic. În urmă cu câteva zile, doi elevi au fost bătuți de o gașcă de opt golani, în stația de la Gară, pe bulevardul Ferdinand; săptămâna trecută, doi puștani le-au smuls lanțurile de la gât unor femei, în centrul orașului; la începutul acestei săptămâni, un tânăr i-a luat din mână unei femei portofelul și telefonul,

în zona intersecției de la Dacia. Astfel de incidente se petrec, zilnic, la Constanța.

În toate cazurile enumerate, polițiștii au făcut eforturi, i-au identificat pe făptași și i-au prins, însă munca lor ar fi fost mult ușurată dacă în zonele respective ar fi existat camere de luat vederi. Nemaivorbind de faptul că prezența acestora poate ar fi descurajat din start astfel de fapte.

În anul 2018, Constanța, orașul cu pretenții de smart city, nu are camere video. Și nici nu se știe dacă va avea prea curând. Promisiuni au tot fost, despre aceste gadgeturi s-a tot vorbit, dar nu s-a concretizat nimic.

„Deocamdată, nu avem camere video. De proiectul de care s-a discutat în ultimii ani nu s-a ales nimic. Noi suntem beneficiari ai acestui proiect, administrația publică locală este cea care trebuie să facă investiția. Sigur că noi ne-am dori să avem camere de luat vederi și în oraș și în restul județului. Ele sunt chiar necesare”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, inspectorul șef adjunct al Inspectorului de Poliție Județean Constanța, comisarul șef Ciprian Sobaru.

În primăvara anului 2016, se discuta despre montarea a 200 de camere video de supraveghere în întregul județ Constanța.

„În municipiul Constanța și în mai multe zone din județ, intenționăm să montăm mai multe camere de luat vederi, care vor transmite imagini către noi, astfel încât să putem scade nivelul infracțional în trafic. Pentru început, este vorba de vreo 200 de camere în principalele zone”, anunța șeful de atunci al IPJ Constanța, comisarul șef Adrian Rapotan.

La momentul respectiv, proiectul era în faza de căutare a finanțării, primăriile fiind cele care ar fi trebuit să se implice în achiziționarea aparaturii și a sistemelor de supraveghere. Și se pare că a rămas în aceeași fază. Reprezentanții Primăriei Constanța ne-au spus că, deocamdată, nu se știe nimic de proiect, că nici nu este în discuții și nici pe lista de priorități.

Și Aiudul a intrat în era smart

În tot acest timp, în alte orașe ale țării, chiar și în orașul Ovidiu din județul Constanța, există sisteme sofisticate de supraveghere video, cu recunoaștere facială și înregistrare a numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor.

În Iași, sunt camere inclusiv în cartiere, nu doar în centru. Primăria a alocat, anul acesta, 50 de milioane de lei, pentru alte 866 de camere de luat vederi, pe lângă cele 120 deja existente. Acestea se află amplasate în parcuri, pe esplanade și alte spații publice, intrările și ieșirile din municipiu, zone pietonale, în lungul străzilor, la școli, dar și în cartiere.

În orașul Oțelu Roșu, din județul Caraș Severin, au fost montate, anul acesta, 28 de camere video, cu două centre de comandă, care să suplinească lipsa acută de polițiști.

Și Botoșaniul are sistem de supraveghere video. Și Buziaș și Aiud, toate au intrat deja în era smart. Nu mai vorbim despre orașele Europei. Constănțenii mai au însă de așteptat…

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
luni, 10 decembrie Foto : DESCOPERIRE MACABRĂ! PICIOR DE OM, CARBONIZAT, GĂSIT LA CONSTANȚA 65842 vizite, 0 comentarii DESCOPERIRE MACABRĂ! PICIOR DE OM, CARBONIZAT, GĂSIT LA CONSTANȚA
Social
joi, 13 decembrie Foto : Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu 3815 vizite, 0 comentarii Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu
Sănătate
miercuri, 12 decembrie Foto : Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța! 3387 vizite, 0 comentarii Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța!
Cultură-Educație
luni, 10 decembrie Foto : Dispare Inspectoratul Școlar Județean? "Sunt asfixiați de birocrație" 1973 vizite, 0 comentarii Dispare Inspectoratul Școlar Județean? "Sunt asfixiați de birocrație"
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7069 secunde