În sfârșit! Parcul Arheologic ar putea fi gata de sărbători

2316
10

Articole de la același autor

Se împlinesc doi ani de când Primăria Constanța anunța, cu surle și trâmbițe, că va reabilita și reface parcul aflat în imediata vecinătate a instituției, pe care să-l transforme în parc arheologic, emblemă a zonei istorice în care ne aflăm. De atunci și până acum lucrările au fost sistate de câteva ori. S-au pierdut milioanele de euro puse la bătaie de Uniunea Europeană pentru lucrările necesare, iar termenele de finalizare au fost toate depășite.

Ba s-a lucrat, ba nu s-a lucrat… Au fost refăcute aleile, demontate fântânile arteziene, băncile de odihnă au fost înlocuite și locul de joacă reamenajat. Însă lucrările sunt departe de ceea ce apărea în proiectul inițial, ce urma să fie realizat pe bani europeni. La momentul respectiv, Ani Merlă, directorul de programe din cadrul Primăriei Constanța, vorbea despre refacerea aleilor, amenajarea trotuarelor, amenajarea spațiilor verzi, inclusiv cu pante noi, refacerea sistemului de iluminat, introducerea unui sistem de irigat, refacerea fântânii arteziene, dar și montarea de camere de luat vederi.

"Vom căuta anumite obiecte arheologice care vor fi expuse pe soclu, cu plăcuțe cu indicații, astfel încât turiștii care vor traversa parcul să vadă câte ceva din istoria orașului nostru", spunea, în urmă cu doi ani, Ani Merlă, reprezentantul Primăriei Constanța.

20.000 de metri pătrați de spații verzi

Finanțarea europeană de aproximativ trei milioane de euro s-a pierdut, din cauza licitațiilor și proceselor care au urmat, iar autoritățile locale au fost nevoite să continue reabilitarea din fonduri proprii. În aceste condiții, nu s-au mai putut face toate cele ce și le propuseseră în proiectul inițial. Așa că s-a mai tăiat din investiții, dar s-a mers foarte mult pe punerea în valoare a zonei istorice, păstrarea aerului interbelic, cu un mobilier urban în stilul arhitectonic Art Nouveau și înfrumusețarea spațiilor verzi. Cu toate acestea, parcul ponosit pe care mulți constănțeni îl ocoleau s-a transformat vizibil și se pare că sunt șanse să fie gata până de sărbători.

"În perioada aceasta lucrăm intens în Parcul Arheologic. Până de sărbători ne-am propus să fim gata. A fost finalizată montarea pavajului, se lucrează la spațiul verde, se aduce strat nou de pământ și plantăm arbuști. Nu s-a mai putut face tot ceea ce ne propusesem la început, dar s-au realizat multe lucruri totuși. Vegetația arboricolă a parcului a rămas pe loc, mai puțin copacii bolnavi. Au fost aduse și specii noi. Din cele aproximativ 40.000 de metri de parc, jumătate sunt spații verzi, care vor avea gard viu, gazon, ronduri de flori și copaci", a declarat, pentru "Cuget Liber", șeful Serviciului de Spații Verzi din cadrul Primăriei Constanța, George Coman.

Chiar dacă mai sunt destul de multe de făcut și reprezentantul primăriei spune că este un termen optimist, autoritățile și-au propus să inaugureze Parcul Arheologic chiar în preajma sărbătorilor de Crăciun.

Comentează știrea

Borat
23 noiembrie 2017
hmm

Bravooooo Mari realizari

Nea Gogu santieristul
23 noiembrie 2017
@Ani Merla &Co.

Daca ptr un petec de pamant, denumit "Parcul Arheologic", v-ati cacait aproximativ 2 ani de zile, plus ca ati pierdut si fondurile europene ,3 milioane de euro , asta de competenti si eficienti ce sunteti, oare ptr realibilitarea parcului Tabacarie cat o sa va ia?Dar ptr Cazino? Sa mai calculam si cati bani europeni o sa mai pierdeti? Apropo , ce penalitati a platit Mobitom ptr nerespectarea termenelor in cazul acestei lucrari? Daca Fagadau copilul de pravalie al grupului infractional Mazare ( doar au spus la TV la A3 ca l-au interceptat si apare in dosarele DNA), ar fi avut bun simt si mai ales respect fata de constanteni, ar fi venit, si-ar fi facut mea culpa despre pierderea finantarilor europene si a termenelor depasite si ar fi ras din primarie toti incompetentii. PS.Dar despre parcul Viitorul, Ani Merla si G.Coman nu spun nimic?Sa citeasca presa locala, sunt si poze cu el.Daca nu sunt in stare , atunci sa ne spuna cate ceva despre parcul de la gara unde troneaza kitshul ala de biserica sau despre amenajarea spatiilor verzi dintre blocuri .

sfantu asteapta
23 noiembrie 2017
Constanta

Singura sansa: referendum pentru trecerea Constantei in randul comunelor. Asa ar mai fi sanse. Felicitari primarului. Nu se dezice. S-o tina tot asa.

fatalau
23 noiembrie 2017
numa'bun

sa amenajeze oraselul copiilor sa se dea moldovenii,tiganii,cocalarii(constanteni,deh...)in tiribombe de la1878!

fani
23 noiembrie 2017
parcuri

Cat mai asteptam sa se faca si din parcul Tabacarie un Parc betono-logic(sau arheologic) ?Borduriada si betoniada aduc adevarate "beneficii "edililor cu gulere galbene !

Nea Gogule,
23 noiembrie 2017
Astia sunt nemuritori,i-a lovit eternitatea

Nemuritori,reci dar pretiosi.Pentru noi,muritorii,au trecut doi ani de zile.Pentru ei s-a scurs doar o clipa.De exemplu,aceasta doamna Ani Merlă este mai batrana decat Tutankamon.O stiu in primarie de pe vremea cand mamica mea imi cumpara acadele in acelasi parc arheologic.Acum am trecut 80 de ani(bine,asta la anii mei de muritor).Nu vedeti ca pesedeii astia isi fac statui sau isi dau nume la strazi ? Ei se gandesc la eternitate.De exemplu,ati auzit de strada Felix Stroe.Pai daca Felix Stroe(pesedeu aflat in viata) are o strada numai ca a tras apa potabila in Cumpana inchipuiti-va ca pentru un parc arheologic,acest mare Fagadau,primar intre primarii neamului,va da numele unui cartier al Constantei sau unui buleverd. Pai voi credeti ca Fagadau va pleca din Primarie mai devreme de anul 2050 ? Cum ar fi sa te muti in cartierul Ani Mierla sau pe bulevardul Doctor Decebal Fagadau colt cu Magistrala Erou Radu Mazare? Un vis frumos.

Răspuns la: @Ani Merla &Co.
Adăugat de : Nea Gogu santieristul, 23 noiembrie 2017
Daca ptr un petec de pamant, denumit "Parcul Arheologic", v-ati cacait aproximativ 2 ani de zile, plus ca ati pierdut si fondurile europene ,3...
eva
23 noiembrie 2017
bani multi, calitate execrabila

Nici n-au apucat sa-l inaugureze ca deja pavelele s-au ciobit iar stalpii au inceput sa rugineasca.

Răspuns la: @Ani Merla &Co.
Adăugat de : Nea Gogu santieristul, 23 noiembrie 2017
Daca ptr un petec de pamant, denumit "Parcul Arheologic", v-ati cacait aproximativ 2 ani de zile, plus ca ati pierdut si fondurile europene ,3...
Luk
23 noiembrie 2017
Idee

Sa nu uitati sa puneti si un car alegoric de pe timpul împăratului penal Mazăre și o sticlă de ulei si o pungă de zahăr , simboluri ale dezvoltării acestui oras !

Fatalau
23 noiembrie 2017
Fondurile

Fondurile europene au fost pierdute intentionat, pt a putea sifona in liniste bugetul local, unde nu ii controleaza nimeni. De abia astept ianuarie si noile impozite pentru mizeria de oras care a ajuns Constanta.

Răspuns la: @Ani Merla &Co.
Adăugat de : Nea Gogu santieristul, 23 noiembrie 2017
Daca ptr un petec de pamant, denumit "Parcul Arheologic", v-ati cacait aproximativ 2 ani de zile, plus ca ati pierdut si fondurile europene ,3...
Ionut
25 noiembrie 2017
....

Nu sunt fan făgădau...Nu l am votat.totuși parcul arata jalnic și e foarte bine ca a fost reabilitat.e altceva.totuși s a lucrat doar 1 an și nu 2...Iar ca fapt divers pe panoul care era montat la intrare am citit termen de finalizare septembrie 2018. Zic ca totuși cei care au lucrat acolo s au descurcat onorabil.la noi în general rău dacă se face ceva...Dacă nu se face iar rău...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5444 secunde