În Peninsulă, până și stâlpii stau să cadă

1407
În Peninsulă, până și stâlpii stau să cadă - 576274783725eeb8c217848a212bd2c5.jpg
Străduțe înguste, pline de gunoaie, străjuite de clădiri dărăpănate. Spre dezamăgirea constănțenilor, așa arată în prezent Zona Peninsulară a Constanței, loc plin de istorie, care ar trebui protejat. O altă dovadă a dezinteresului față de acest cartier și ce ar putea să reprezinte pentru municipiul nostru este și lăsarea în paragină a vechii rețele de iluminat public.
Întreaga zonă este înțesată de stâlpi vechi, din țeavă zincată, ce mai au puțin și pică. Aproape toți sunt înclinați și mai sunt susținuți doar de cabluri.
Viorel Farcaș, șeful Serviciului de Iluminat Public din cadrul Primăriei Constanța, ne-a declarat că acești stâlpi nu mai sunt utilizați demult pentru iluminatul public, motiv pentru care nu aparțin de administrația locală. "Respectivii stâlpi aparțin Enel Dobrogea și utilitatea lor este să susțină cablurile de telefonie sau Internet. În ultimii ani am făcut numeroase adrese către Enel pentru dezafectarea lor, dar acțiunea lor întârzie. Este vorba de aproximativ 400 de stâlpi", a arătat Viorel Farcaș.
Biroul de presă al Enel Dobrogea susține însă că sunt mai puțini stâlpi și s-a început deja desființarea lor. "La solicitarea primăriei, trebuie demontați și casați 280 de stâlpi din vechea rețea de iluminat public. Echipele Enel au demontat până în prezent 80 de stâlpi, cu precădere pe cei a căror rezistență nu mai prezenta siguranță. Estimăm că până la sfârșitul anului acțiunea de demontare va fi finalizată", ne-au transmis reprezentanții Enel Dobrogea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2132 secunde