"IA ȘI SCRIE, CĂ TE STRÂNG DE GÂT!" / Învățătoarea care jignea copiii, penalizată cu 10% din salariu timp de trei luni

772

Articole recomandate

Învățătoarea, înregistrată în timp ce le vorbea urât copiilor și îi jignea, a fost sancționată cu penalizare de zece la sută din salariu, timp de trei luni, după ce a fost cercetată disciplinar de către o comisie înființată în unitatea de învățământ, potrivit News.ro. 


Învățătoarea are o vechime de 38 de ani în învățământ și predă la Școală Generală nr 4 din Brașov, la clasa a II-a. După ce a fost înregistrată de către un elev, o comisie disciplinară înființată la nivelul unității de învățământ a deschis o anchetă. 


Potrivit membrilor comisiei de anchetă, învățătoarea este la prima abatere, însă unii părinți consideră că sancțiunea este "prea blândă" . Ei spun că cinci dintre copii au fost deja mutați la alte clase, iar unii părinți se gândesc să își mute copiii la altă școală. 


Pe numele învățătoarei mai sunt depuse patru plângeri penale la Poliție pentru purtare abuzivă, cercetările nefiind încă finalizate. 


Scandalul de la școala din Brașov a început în luna februarie, când un părinte a înregistrat-o pe învățătoare în timp ce îi jignea pe copii și le vorbea urât. Între timp, părinților li s-a permis să asiste la ore pentru a se asigura că elevii sunt tratați corespunzător. 


Învățătoarea a susținut că nu este vocea ei pe înregistrare, ulterior admițând doar o parte din acuzații. 


"Ia și scrie, că te strâng de gât! Ia și scrie, că te mănânc! Nu face așa, că te duc în grădina zoologică, acolo te duc! Ia și scrie! Până nu scrii tot pe caiet, nu scrii nimic la tablă! Te mănânc! Te mănânc, nu alta. Ia și scrie simplu! Nu ți-e rușine, tâmpitule ce ești!" se aude pe una dintre înregistrări. 


"Ia vino, mă, încoa, la mine! Umflatule! Vezi că te-ai și îngrășat, tragi un fund după ține!... Unde ți-e lucrarea?", este altă înregistrare. 


"Taci, măi, din gură! Nu mai sări, măi, cu gura! Pe tine să nu te aud, măi, cum sari tu cu gura aia, măi nesimțitule! Pentru mine ești gunoi în clasa asta!", se aude în alte înregistrări. 








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 08 Martie 2017
Stire din Cultură-Educație : O nouă veste pentru învățământ
Pagina a fost generata in 0.2678 secunde