Horia Constantinescu: "Măștile de pe piață nu sunt conforme! Nu oferă protecție împotriva noului coronavirus!"

Miercuri, 13 Mai 2020
1682
Conducerea Protecției Consumatorilor Constanța atrage atenția că o mare parte din măștile de pe piață nu sunt conforme și că nu oferă protecție împotriva noului coronavirus.


Potrivit comisarului șef adjunct, Horia Constantinescu, spune că instituția a verificat mai mulți importatori și că, deși produsele au certificate, nu prezintă proprietățile specifice pentru a ne proteja de virus.


În fapt, cele mai multe chiar prezintă un risc de alergii sau îmbolnăvire din cauza inhalării particulelor textile din conținutul măștii.


"Trebuie să stim faptul că nu e suficient să ne punem un șervețel cu ață la gură", spune Constantinescu.


"Suntem în fața tarabelor din anii '90, când fiecare vindea ce găsea, fără să prezinte caracteristici și certificate de conformitate reale.


Ar trebui ca toate măștile să ajungă la raft cu toate informațiile complete, pentru ca toți consumatorii să știe ce cumpără.


Să nu creadă că, odată ce și-au pus un ciorăpel cu ață la gură, sunt protejați".


Șeful CJPC a spus că va transmite tuturor autorităților să alinieze legislatia privind confirmitatea măștilor și să trimită informări oficiale către Autoritatea Vămilor, pentru a nu permite intrarea în țară de măști neconforme.


Pagina a fost generata in 0.2943 secunde