€ 4.7607
£ 5.4399
$ 4.2653

Mai multe ştiri online:

Hepatita virală, în atenția administrației publice din Cumpăna

Ştire online publicată Sâmbătă, 11 Mai 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Zilele trecute, a avut loc la Centrul Multifuncțional de Asistență Socio-Medicală din comuna Cumpăna, conferința de evaluare a proiectului „Eliminarea hepatitelor virale prin implicarea autorităților publice locale”. Evenimentul a fost organizat de Primăria comunei Cumpăna, în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România APAH-RO. 


Precizăm că proiectul a fost demarat în luna ianuarie a acestuia an și a avut mai multe obiective, dintre care amintim testarea a o mie de persoane, cu sprijinul medicilor de familie din localitate. În tot acest interval au avut loc campanii de informare despre hepatita C, dar și  întâlniri lunare, de sprijin și îndrumare pentru cei diagnosticați. De asemenea, a fost realizat un studiu comparativ privind strategiile naționale de eliminare a hepatitei C din România, Bulgaria, Macedonia și Serbia.


În intervalul menționat au avut loc și dezbateri publice cu toți factori decizionali - autorități naționale și locale, medici, pacienți, experți, privind identificarea celor mai bune metode de eliminare a virusului hepatic C din comunitățile locale. 
„APAH-RO speră să obțină sprijinul tuturor celor implicați pentru a testa aproximativ o mie de cetățeni ai comunei, a le oferi informații despre gestionarea bolii și a-i îndruma către tratament. Obiectivul nostru este acela de a transforma comuna Cumpăna în model de urmat la nivelul întregii țării, dar și de a demonstra că aportul comunităților locale este esențial în atingerea țintei stabilite de OMS, aceea de a elimina hepatitele până în anul 2030”, au declarat reprezentanții primăriei.




Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7108 secunde