Guvernul vrea să recâștige încrederea farmaciștilor

299

Articole de la același autor

Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța, medicul Liviu Mocanu, a declarat, ieri, că, în scurt timp, este posibil să se adopte o Hotărâre de Guvern prin care farmaciștii să primească toate sumele restante, din anii trecuți, de la plata rețetelor compensate.
Din câte se pare, măsura va fi luată pentru a recâștiga încrederea farmaciștilor care sunt sceptici cu privire la acordarea de medicamente compensate cu 90 % pentru pensionari.
Reprezentanții farmaciștilor consideră că intenția Guvernului de a acorda medicamente compensate cu 90% pentru pensionari va necesita o dublare a fondurilor alocate pentru medicamente și desființarea plafoa-nelor, după ce statul a rămas dator farmaciilor cu 80 milioane lei după aplicarea aceleiași măsuri în 2004.
"Au mai existat astfel de perioade, pe vremea Guvernului Năstase, când statul a rămas cu datorii către farmaciile care și-au depășit plafoanele de peste 800 de miliarde de lei vechi pe care nu și le-au achitat nici până în momentul de față", a declarat, președintele Colegiului Farmaciștilor, Dumitru Lupuleasa.
El a apreciat intenția Executivului de a acorda medicamente compensate în proporție de 90 la sută pentru pensionari, ca fiind o măsură socială care ar fi binevenită, dacă ar fi făcută cum trebuie.
Potrivit legii, la acest moment, pensionarii beneficiază de medicamente compensate și gratuite la fel ca și restul asiguraților, în funcție de natura bolii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4163 secunde