Gura Dobrogei – satul unde Dumnezeu nu mai aude rugile oamenilor

Vineri, 21 Septembrie 2007
2399

Articole de la acelaşi autor

O construcție fără geamuri râde hâd în soare. Sediul unui fost CAP se încăpățânează să rămână în picioare. E primul lucru de care te izbești când intri în satul Gura Dobrogei. Frumusețea sălbatică a locurilor apune odată ce-ai intrat în sat. Gura Dobrogei este poate cea mai săracă localitate aflată în componența comunei Cogealac. Spre deosebire de surata sa, Colelia, spre care Războinicul luminii – Gigi Becali și-a îndreptat atenția, Gura Dobrogei rămâne să se zbată, mai departe, în sărăcie. Drumul până în sat e lung, vreo nouă kilometri, dacă ești în Târgușor. Oamenii locului spun că primarul i-a uitat cu totul. La fel și Dumnezeu. Nimic din ce-au pus în pământ nu a crescut. Suprafețe întinse de pământ agricol au rămas pârloagă din 2000. Un bărbat își amintește că ultima oară pe acel pământ s-a pus floarea – soarelui. Sistem de irigații nu există în zonă. Nu numai pământul a suferit de pe urma lipsei apei în această vară. Oamenii spun că le-au secat și fântânile. Viorica Brumă, o moldoveancă din Botoșani, pe care meleagurile dobrogene au adoptat-o în urmă cu mai mulți ani, se plânge că anul acesta nu s-a făcut nici porumbul, nici grâul. Are trei fete, dintre care două la școală, iar soțul e pensionat pe caz de boală. Singurul lor venit este de 300 lei. Au două vaci în bătătură. Nu au ce să le mai dea de mâncare, însă nici nu le pot vinde. "Se vinde cu cinci – șase milioane de lei vaca, cu vițel lângă ea", ne mărturisesc sătenii. "Să le dai de pomană?" – se întreabă oamenii. Nici să vândă laptele nu se mai merită. Firma care colectează laptele nu dă pe litru mai mult de 0,65 RON. Alții, însă, prosperă pe pământul din Gura Dobrogei. Un sătean ne spune că "Unul – Buftea a cum-părat ferma fostului IAS și crește acum vreo 1.600 de capete". 11 copii la școală Satul îmbătrânește. La școală de abia s-a format o clasă din 11 copii. "Se lucrează în două schimburi", ne-a mărturisit institutorul Corina Stamatoiu. Alături sunt preșcolarii – șapte la număr. De educarea lor se ocupă, timp de patru ore, Mariana Chirițescu. Școala arată foarte bine, fiind renovată în urmă cu patru ani. Are apă potabilă. În schimb, toaletele au rămas afară, în curte. Instituția de învățământ este dotată cu un calculator și cu o imprimantă. Din păcate, nu există Internet, întrucât în satul Gura Dobrogei nu a făcut investiții nici Romtelecom. La o aruncătură de băț de școală, se află locul de rugăciune, construcție renovată și ea. Preotul tânăr, așa cum ne mărturisesc femeile din sat, ține slujbe în mai multe localități. Gura Dobrogei s-a numit inițial Gavargic. Comuna Cogealac, de care aparține satul Gura Dobrogei, datează din anii 1890 – 1900 sub numele turcesc Hogeainlic, care înseamnă "poșta mare", fiind amplasată la jumătatea drumului dintre orașele Constanța și Tulcea, aici poposind în trecut care și poștalioane trase de cai. Comuna Cogealac a fost întemeiată de crescătorii de animale veniți din țară. Ei au găsit în ținutul dobrogean pășuni întinse, drept pentru care s-au stabilit în zonă, întemeind gospodării.

O construcție fără geamuri râde hâd în soare. Sediul unui fost CAP se încăpățânează să rămână în picioare. E primul lucru de care te izbești când intri în satul Gura Dobrogei. Frumusețea sălbatică a locurilor apune odată ce-ai intrat în sat. Gura Dobrogei este poate cea mai săracă localitate aflată în componența comunei Cogealac. Spre deosebire de surata sa, Colelia, spre care Războinicul luminii – Gigi Becali și-a îndreptat atenția, Gura Dobrogei rămâne să se zbată, mai departe, în sărăcie. Drumul până în sat e lung, vreo nouă kilometri, dacă ești în Târgușor. Oamenii locului spun că primarul i-a uitat cu totul. La fel și Dumnezeu. Nimic din ce-au pus în pământ nu a crescut. Suprafețe întinse de pământ agricol au rămas pârloagă din 2000. Un bărbat își amintește că ultima oară pe acel pământ s-a pus floarea – soarelui. Sistem de irigații nu există în zonă. Nu numai pământul a suferit de pe urma lipsei apei în această vară. Oamenii spun că le-au secat și fântânile. Viorica Brumă, o moldoveancă din Botoșani, pe care meleagurile dobrogene au adoptat-o în urmă cu mai mulți ani, se plânge că anul acesta nu s-a făcut nici porumbul, nici grâul. Are trei fete, dintre care două la școală, iar soțul e pensionat pe caz de boală. Singurul lor venit este de 300 lei. Au două vaci în bătătură. Nu au ce să le mai dea de mâncare, însă nici nu le pot vinde. "Se vinde cu cinci – șase milioane de lei vaca, cu vițel lângă ea", ne mărturisesc sătenii. "Să le dai de pomană?" – se întreabă oamenii. Nici să vândă laptele nu se mai merită. Firma care colectează laptele nu dă pe litru mai mult de 0,65 RON. Alții, însă, prosperă pe pământul din Gura Dobrogei. Un sătean ne spune că "Unul – Buftea a cum-părat ferma fostului IAS și crește acum vreo 1.600 de capete". 11 copii la școală Satul îmbătrânește. La școală de abia s-a format o clasă din 11 copii. "Se lucrează în două schimburi", ne-a mărturisit institutorul Corina Stamatoiu. Alături sunt preșcolarii – șapte la număr. De educarea lor se ocupă, timp de patru ore, Mariana Chirițescu. Școala arată foarte bine, fiind renovată în urmă cu patru ani. Are apă potabilă. În schimb, toaletele au rămas afară, în curte. Instituția de învățământ este dotată cu un calculator și cu o imprimantă. Din păcate, nu există Internet, întrucât în satul Gura Dobrogei nu a făcut investiții nici Romtelecom. La o aruncătură de băț de școală, se află locul de rugăciune, construcție renovată și ea. Preotul tânăr, așa cum ne mărturisesc femeile din sat, ține slujbe în mai multe localități. Gura Dobrogei s-a numit inițial Gavargic. Comuna Cogealac, de care aparține satul Gura Dobrogei, datează din anii 1890 – 1900 sub numele turcesc Hogeainlic, care înseamnă "poșta mare", fiind amplasată la jumătatea drumului dintre orașele Constanța și Tulcea, aici poposind în trecut care și poștalioane trase de cai. Comuna Cogealac a fost întemeiată de crescătorii de animale veniți din țară. Ei au găsit în ținutul dobrogean pășuni întinse, drept pentru care s-au stabilit în zonă, întemeind gospodării.


Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 1.3092 secunde