Grecia va ridica cerinţa intrării în carantină pentru turiştii veniţi din celelalte ţări UE

Joi, 15 Aprilie 2021, 11:05
240
Grecia intenţionează să ridice începând de luni condiţia intrării în carantină timp de şapte zile pentru turiştii din celelalte ţări ale Uniunii Europene, informează dpa şi Agerpres. Pentru a putea intra în vigoare, planul guvernului grec trebuie să fie aprobat de experţii epidemiologi, potrivit cotidianului Kathimerini. Condiţia prealabilă este ca turiştii respectivi să fie vaccinaţi complet sau să aibă un test PCR actual cu rezultat negativ. Unii dintre cei sosiţi pot face obiectul testării aleatorii. Pe teritoriul Greciei, turiştii trebuie să respecte regulile introduse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, printre care purtarea măştii care să acopere gura şi nasul.


Iniţial, Atena intenţiona să anunţe începerea sezonului turistic la 14 mai şi să ridice la acea dată condiţia carantinării. Această cerinţă va fi ridicată şi pentru călătorii veniţi din Israel, SUA, Regatul Unit, Serbia şi Emiratele Arabe Unite.






Pagina a fost generata in 0.4364 secunde