€ 4.6644
£ 5.2406
$ 4.0999

Mai multe ştiri online:

Grădinile de vară din Constanța și Mamaia zac în mizerie. În alte stațiuni sunt promovate

Ştire online publicată Marţi, 07 August 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Nu una, nu două, nici trei, ci patru grădini de vară are municipiul Constanța. Sau mai bine spus a avut. Căci, la ora aceasta, toate sunt în paragină. Niciuna nu mai găzduiește de ani de zile nici proiecții de filme, nici spectacole pentru copii, nici concursuri de muzică ușoară.

Asta în timp ce faleza de la Cazino sau Piața Ovidiu sunt, pe rând, transformate în cinematografe sau teatre în aer liber, pentru a putea găzdui evenimente, lăudabile de altfel. Dar care, cu siguranță, și-ar găsi mult mai bine locul în cinematograful abandonat din Parcul Arheologic, de exemplu, la doi pași de faleză și în inima Constanței. Cum la fel de bine s-ar putea desfășura la Teatrul de Vară Soveja, în Parcul Tăbăcărie sau la Teatrul de Vară din Mamaia.

Nu am amintit special cinematograful Albatros din Mamaia pentru că acesta aproape că nu mai există deloc. Acolo este în prezent o groapă de gunoi, lăsată de proprietarii clubului Bellagio. Gradena a fost demolată, iar ecranul imens a dispărut, ascuns de ziduri.

În alte stațiuni se poate…

În Eforie Sud, o mână de oameni harnici, de la centrul Ceh, din București, au renovat grădina de vară într-o săptămână și, zilele trecute, au pus filme gratis pentru cei aflați în vacanță în stațiune și pentru localnici. În Costinești, Biroul de Turism pentru Tineret a redeschis Teatrul de Vară, după mai bine de patru ani de uitare și ruină. În ambele va răsuna, toată vara de-acum încolo, muzică bună și vor fi găzduite spectacole și proiecții de filme.

Însă, la Constanța, nimeni nu se îndură de soarta teatrelor și cinematografelor de vară. Nici măcar cei care le au în grijă. În ce privește cinematograful din Parcul Arheologic, lucrurile sunt destul de clare: un proprietar persoană fizică, neinteresat nici de actul cultural, nici de soarta teatrului în sine. Abia după ce a fost amenințat cu supraimpozitarea, pentru paragină, acesta a pus niște uși mai zdravene și a curățat focarul de infecție din interior. Și atât… Niciun gând să îl renoveze și să îl redeschidă. Dar poate îl vinde și poate Primăria Constanța este interesată să îl cumpere, ca să reîntregească parcul…

Clădiri în conservare…

La Teatrul de Vară Soveja e ceva mai complicat. Clădirea și-a pierdut grandoarea de odinioară, acum aflându-se în dosul parcării unui mall care i-a luat fața. Și pare că, an de an, pierde din zona ce îl învecinează. Aleea ce ducea spre intrarea din față este acum o șosea îngustă, cu sens unic, folosită pentru ieșirea din parcarea mall-ului. Arhitectura deosebită, coloanele unice sunt acum umbrite de betoanele de la parcarea etajată a centrului comercial.

Chiar și așa, conducerea Consiliului Județean Constanța, în ograda căruia se află teatrul de vară, susține că se caută soluții pentru reabilitarea lui.

„Teatrul este în patrimoniul Consiliului Județean Constanța. Noi încercăm să identificăm surse de finanțare pentru reabilitarea grădinii de vară, pentru că, din păcate, pe fonduri europene nu există axe care să vizeze astfel de lucrări. Pregătim o documentație pe care intenționăm să o depunem la Compania Națională de Investiții, care să sprijine demersurile pentru reabilitarea grădinii. Parcarea din fața teatrului va fi refăcută, vor fi amenajate trotuare, dar atunci când se va stabili concret proiectul de reabilitare. Deocamdată, clădirea este în conservare și avem pază permanentă pentru a nu fi distrusă și mai mult. Căutăm permanent surse de finanțare. Aceasta este una din prioritățile președintelui Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu”, a declarat, în primăvară, pentru „Cuget Liber”, Mirela Matichescu, administratorul județului.

Greu cu banii

Din aprilie și până în prezent, nu s-a schimbat nimic… Se caută încă soluții… La fel cum se caută soluții de salvare și pentru Teatrul de Vară din Mamaia. Acesta a fost în administrarea S.C. Domeniului Public și Privat Județean, societate a Consiliului Județean Constanța. Când nu s-au mai găsit fonduri pentru organizarea Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia sau pentru Festivalul de Muzică Populară, clădirea s-a închis complet. Apoi, Consiliul Județean a vrut să scape de el și l-a pasat Consiliului Local Constanța. Dar nici acesta nu a putut să-l îngrijească pentru că nu s-au găsit fonduri. Așa că teatrul s-a întors la CJC. Și zace și acum în uitare…

Cinematograful „Albatros” are de-acum nouă ani de când a fost transformat în club. RADEF România Film l-a închiriat unei firme din București și de-atunci i s-a pus cruce. Acum nici măcar club nu mai este acolo. Este doar o groapă de gunoi.

Iar noi ne înghesuim cu toții pe niște biete scaune de pescuit, pe faleza de la Cazino, ca să vedem un film bun și să simțim briza răcoroasă a nopților de vară.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
sambata, 17 noiembrie Foto : COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA 81839 vizite, 0 comentarii COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA
Eveniment
ieri, ora 14:08 Foto : VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE! 2644 vizite, 0 comentarii VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE!
Cultură-Educație
joi, 15 noiembrie Foto : Doliu în învățământul constănțean! 2086 vizite, 0 comentarii Doliu în învățământul constănțean!
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.9682 secunde