Grace Kelly sau când poveștile cu prințese devin realitate

214
Grace Kelly sau când poveștile cu prințese devin realitate - gracekelly394485960720-1531303965.jpg

Articole recomandate

A fost una dintre cele mai frumoase, stilate și admirate actrițe de la Hollywood. Cu un aer princiar încă dinainte de a deveni prințesă. De la vârsta de 20 de ani, când a urcat pentru prima dată pe scenă și până la 26 când a urcat pe tronul monegasc, cariera scurtă dar bogată de actriță a fost răsplătită cu un premiu Oscar și un Glob de Aur dar și cu numeroase alte nominalizări.  


 Pentru frumoasa actriță americană visul oricărei femei de a deveni prințesă s-a realizat în 1956 când după o cerere în căsătorie fulger (prințul Rainier i-a oferit un enorm inel cu diamante după numai trei zile) a urmat o nuntă ca în povești cu peste 600 de invitați.


 În realitate, graba nunții se explică prin faptul că pentru Rainier era foarte important să producă rapid un moștenitor pentru tronul monegasc, în caz contrar, micul stat Monaco ar fi intrat sub protectorat francez. Astfel, după căsătoria regală, Grace Kelly va fi nevoită să înlocuiască studiourile de filmare atât de iubite cu tronul și îndatoririle regale, devenind mai departe cunoscută drept Grace de Monaco.


În lumea artistică s-a făcut foarte iubită atât de public dar și de colegi-nu degeaba James Stewart alături de care a jucat în The Rear Window spunea despre ea că "prea le are pe toate". Și într-adevăr le-a avut, iar cariera sa actoricească avea să capete o altă nuanță când acceptă să joace în trei dintre filmele celebrului Hitchcock. Foarte bine primite de public și de critici, ele au ajutat-o fără îndoială pe Kelly să devină una dintre cele mai bine plătite actrițe din Cetatea Filmului.


Colaborarea actriței cu regizorul englez Alfred Hitchcock se va încheia însă în 1955, odată cu terminarea filmărilor pentru To Catch a Thief. Și deși acesta din urmă a dorit-o pe Grace Kelly în 1962 în rolul Marnie din filmul omonim, actrița a fost nevoită să refuze oferta din cauza presiunii populației care considera că nu este demn pentru o regină să apară în astfel de filme. În această din urmă peliculă, Cary Grant este pe urmele actriței americane în încercarea de a prinde adevărul hoț al unor diamante și bijuterii. Peisajele superbe de pe Riviera Franceză și decorurile luxoase și extravagante din sudul Franței, toate filmate excepțional de Hitchcock, fac din acest film unul emblematic pentru cazinouri și cultura populară.  


Pentru a deveni prințesă-consoartă a statului Monaco, Grace Kelly a avut de plătit un preț uriaș. Nu doar zestrea de două milioane de dolari pe care părinții ei au dat-o, ci și renunțarea la cetățenia americană și interzicerea filmelor sale pe teritoriul monegasc. Știindu-se iubită și privilegiată la Hollywood, a suferit când a fost nevoită să refuze roluri care i-ar fi consolidat și mai mult imaginea. Însă populația și îndatoririle regale au pus o prea mare presiune pe umerii ei și singura legătură cu lumea artistică a constat în nararea unor documentare și într-o serie de lecturi de poezie. S-a implicat însă în numeroase activități filantropice înființând, printre altele, în 1964 o fundație care să sprijine artizanii locali.


Destinul său curmat tragic la doar 52 de ani într-un accident de mașină nu va reuși însă să stingă amintirea unei vieți desprinse parcă din povești, acolo unde visurile cu prinți și prințese devin realitate. Frumusețea și senzualitatea sa împletite cu un aer rebel, dar demn rămân moștenire urmașilor săi.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8194 secunde