GALERIE FOTO / O masă caldă pentru vârstnicii din judeţul Constanţa

287

Articole de la același autor

Peste 5.000 de vârstnici din judeţul Constanţa primesc, zilnic, o masa caldă, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate - POAD, prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic.
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Constanţa, tichetele au fost distribuite către 5.780 de persoane cu vârsta de peste 75 de ani, cu pensii mai mici sau egale cu 800 lei, şi către 43 de persoane sau familii fără adăpost, inclusive persoane sau familii care au fost evacuate şi familii cu copii care nu au domiciliul stabil, mai ales cele monoparentale.
Cardurile sunt alimentate cu 180 lei pe lună. Beneficiarii pot achiziţiona numai hrană gătită, în valoare de cel mult 40 de lei pe zi, de la furnizori de mâncare preparată – unităţi de alimentaţie publică din tot judeţul, indiferent de localitatea de domiciliu.
În prezent, din cele 70 de U.A.T. – uri componente ale județului Constanța:
• în 58 de U.A.T.-uri programul POAD mese calde este în plină desfășurare: în 27 dintre ele beneficiarii folosesc cardurile atât la nivelul localității de domiciliu, cât și la nivelul altor localități, de unde comandă în mod independent mâncare preparată de la unități de alimentație publică, iar în 31 de U.A.T.-uri furnizarea de mese calde se asigură beneficiarilor în cadru organizat prin implicarea primăriilor, în anumite zile din săptămână, prestabilite, prin livrare la domiciliu sau în anumite puncte din localitate, de unde mâncarea este ridicată de beneficiari sau de aparținătorii acestora;
• la nivelul a 11 U.A.T.-uri nu a început încă livrarea de mese calde către beneficiari, deși există intenție și implicare din partea primăriilor, din cauza duratei de operaționalizare a unităților de alimentație publică din aria acestora sau a localităților învecinate;
• un singur U.A.T. nu a ridicat cardurile pentru mese calde.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7831 secunde