Galerie foto / Furtuna de noaptea trecută a măturat Constanța. Ce zone au fost cele mai afectate

Duminică, 08 Octombrie 2017
1637
În cursul nopții trecute, din cauza ploilor, la dispeceratul RAJA s-au înregistrat 14 reclamații primite din municipiul Constanta, Eforie Nord și Mangalia.

Cele mai multe sesizări, 11, au venit din municipiul Constanța din zonele: Dacia, Delfinariu - Ahile Mihail, Garii - b-dul Ferdinand, Faleza Nord - străzile Tabla Buții și Grozești și zona magazinului Tomis - strada Stefan cel Mare.

Două sesizări au fost înregistrate pentru Mangalia și una din Eforie Nord - zona Steaua de Mare.

"Echipele de intervenție au răspuns la toate aceste solicitări, iar la ora actuală toate sunt rezolvate. Intervențiile au fost mult îngreunate din cauza vântului puternic, care a angrenat pe carosabil, în zona gurilor de preluare a apelor pluviale, mari cantități de frunze, deși echipele au curățat toate grătarele din zonele sensibile ale orașului în cursul zilei de ieri. Totodată, pentru a putea răspunde cu promptitudine, echipele de intervenție SC RAJA SA vor asigura permanența în toată această perioadă.

Facem un apel către toți abonații care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situații într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății la numărul de telefon 0241.924", au declarta reprezentanții RAJA. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2022 secunde