Galerie FOTO. Cum arată faleza din Mamaia, la jumătate de an după ce a intrat în reabilitare

4553
7

Articole de la același autor

Vara a venit mult mai repede pe litoral, iar vremea frumoasă din ultimele zile a atras la mare mulți constănțeni, dar și turiști din întreaga țară. Aceștia au avut ocazia să se bronzeze, să facă o baie în apa caldă a mării, dar și să vadă că se lucrează de zor în stațiunea Mamaia.

Șantierele de pe bulevardul principal și de pe faleză au înaintat vizibil în ultima perioadă. Pasarelele au fost montate și se fac ultimele finisaje, iar promenada a întinerit ca peste noapte.

Muncitorii trag tare și nu își permit niciun moment de răgaz. Profită de vremea prielnică pentru a monta pavajul și a realiza rețelele de utilități. Au început să prindă contur și cele două piațete de la Cazino și Rex, dar mai ales faleza este complet schimbată. Deși lucrările sunt încă în plină desfășurare, pe unele porțiuni se poate anticipa rezultatul final.

Pe bulevardul principal se mai lucrează la pasarelele pietonale de la Cazino și de la Rex. Structurile metalice au fost puse pe poziție, dar trebuie vopsite și retușate. Corpurile de metal sunt impresionante. Pasarela de la Cazino imită un năvod, ea purtând, de altfel, numele de "Năvod cu pescăruș", iar cea de la Rex imită un val, fiind botezată "Val retro". Potrivit reprezentanților firmei contractoare a lucrărilor, cele două pasarele vor fi finalizate până la 1 iunie.

Promenadă nouă, ca la sambadrom

În ce privește reabilitarea falezei, în ciuda vitezei cu care se construiește, lucrările nu se vor încheia complet până la sosirea turiștilor. Vor mai fi porțiuni de șantier, dar, în mare, turiștii se vor putea plimba pe noua promenadă.

Faleza va cuprinde zone de circulație rutieră și zone de acces exclusiv pietonal. De la Cleopatra spre Cazino, pe aproximativ un kilometru, se amenajează o porțiune cu acces pentru autovehicule, cu parcarea aferentă. Se va circula tot pe un singur sens, ca și în prezent, iar parcările vor fi resistematizate, pe partea către plajă se va parca în spic, iar pe partea cu hotelurile se va parca în lung. Astfel, se obțin 402 locuri de parcare. Apoi, în zona Flora - Ovidiu se va ieși într-o parcare amenajată. De asemenea, în dreptul complexului hotelier Doina, pe locul actualului bazin de apă, se propune a se realiza o parcare cu un număr total de 128 de locuri. Pe tot acest traseu, va fi făcută și o pistă pentru bicicliști și rolleri, cu dublu sens, vor fi plantați 150 de arbori și vor fi amplasate băncuțe pentru relaxare.

Scenă pentru spectacole în piațeta de la Cazino

La Cazino, în zona spațiilor comerciale, au fost montate dale de granit fiamat, de culoarea nisipului. Piațeta a fost complet refăcută, cu paviment de calitate superioară. Urmează să fie amplasate băncuțe și se lucrează la scena acoperită, în formă de amfiteatru.

De la punctul de sosire al tele-gondolei, spre hotelul Iaki, a fost păstrat tronsonul rutier, tot pe sens unic, cu parcări în spic pe dreapta și pe stânga, cu un total de 433 de locuri de parcare. Vechile spații verzi, total neîngrijite și fără niciun sens urbanistic, vor fi înlocuite cu 70 de arbori.

Spre Hotelul Rex s-a intervenit numai la nivelul pavimentului și va fi montat mobilier urban. De asemenea, vor fi amenajate trei fântâni arteziene în piațeta din fața hotelului. 

Comentează știrea

constantea
27 mai 2014
mamaia

maimutoiul oparit distruge tot ce atinge.....votati fasolea si partul

just click the next website
4 iunie 2014
just click the next website

e cigs Stiri Social : Galerie FOTO. Cum arată faleza din Mamaia, la jumătate de an după ce a intrat în reabilitare | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online just click the next website http://simonph.com/hangsen-eliquid/e-cigarettes-reviews-is-a-viable-smoking-alternative.asp

please click the up coming post
5 iunie 2014
please click the up coming post

e-cigarette Stiri Social : Galerie FOTO. Cum arată faleza din Mamaia, la jumătate de an după ce a intrat în reabilitare | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online please click the up coming post http://iaabo.org/hangsen-e-cig/best-e-juice-e-cig-brands-7064.asp

check this site out
6 iunie 2014
check this site out

e cigarette Stiri Social : Galerie FOTO. Cum arată faleza din Mamaia, la jumătate de an după ce a intrat în reabilitare | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online check this site out http://www.highscope.org/hangsen-e-liquid/know-about-this-from-electronic-cigarettes-health-reviews.asp

Read Webpage
6 iunie 2014
Read Webpage

vape juice Stiri Social : Galerie FOTO. Cum arată faleza din Mamaia, la jumătate de an după ce a intrat în reabilitare | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online Read Webpage http://iaabo.org/hangsen-juice/how-to-use-liquid-starch-to-get-the-best-results.asp

visit this page
10 iunie 2014
visit this page

atmos vaporizer Stiri Social : Galerie FOTO. Cum arată faleza din Mamaia, la jumătate de an după ce a intrat în reabilitare | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online visit this page http://www.highscope.org/hangsen-review/why-you-should-use-e-cigarette-reviews-to-quit-smoking.asp

see page
10 iunie 2014
see page

blu ecigs Stiri Social : Galerie FOTO. Cum arată faleza din Mamaia, la jumătate de an după ce a intrat în reabilitare | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online see page http://megaelitegroup.com/dekang-e-liquid-30ml/use-herbal-vaporizer-which-is-good-for-the-health.asp

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5471 secunde