Funcționarii publici, îndemnați să participe la proteste
140
Articole de la același autor
ANTIFRAUDA IA CU ASALT LITORALUL. IATĂ DOVADA!
30 Aprilie 2015
VESTE PROASTĂ DE LA METEOROLOGI. Se strică vremea la CONSTANȚA! Ne așteaptă PLOI ȘI FRIG
27 Aprilie 2015
Constanța va deveni un imens șantier. În ce cartiere și pe ce străzi va face Primăria investiții
22 Aprilie 2015
Cum poți să cumperi de la stat un an de pensie anticipată
18 Aprilie 2015
Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, recomandă tuturor funcționarilor publici din România să sprijine și să participe la toate formele de protest organizate în această perioadă în apărarea drepturilor lor, indiferent dacă sunt sau nu membri de sindicat, dacă lucrează în administrația publică centrală sau locală.
"Cu aceste proteste avem în vedere repoziționarea importanței funcționarilor publici în atenția guvernanților și urmărim să conștientizăm reprezentanții Guvernului că o țară nu poate progresa decât cu un corp de funcționari publici profesionist, obiectiv în aplicarea legii și independent din punct de vedere financiar. În fapt, avem un corp de funcționari publici căruia Guvernul nu-i alocă bani pentru pregătire profesională, îi afectează obiectivitatea prin impunerea unor șefi de instituții cu o puternică amprentă politică, îl plătește, în procent de 65 la sută, cu salariul minim pe economie. Toate acestea conduc la o administrație publică ineficientă pe care, cetățeanul, contribuabilul se revoltă, iar omul politic își face campania electorală", explică Sebastian Oprescu, președintele SNFP.
Angajații din administrația publică și funcționarii publici protestează pentru a obține corectarea salarizării pe aceleași funcții publice la nivel de angajator și pentru toată administrația publică, deblocarea acordării sporurilor specifice, pentru asigurarea unei ierarhii salariale și deblocarea acordării tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță.
"Lipsa consultării angajaților din administrația publică, prin organizațiile sindicale, anterior apariției acestor acte normative care au creat această dezordine legislativă, duce la opinia unanimă că ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop, este direct responsabil, drept pentru care îi cerem primului-ministru al României, Victor Ponta, și, pe această cale, demiterea sa", mai adaugă liderul sindical.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 16 Mai 2015
Joi, 14 Mai 2015
Sâmbătă, 09 Mai 2015
Vineri, 01 Mai 2015
Miercuri, 29 Aprilie 2015
Miercuri, 29 Aprilie 2015
Marţi, 28 Aprilie 2015
Joi, 07 Mai 2015
Marţi, 05 Mai 2015