Flota comercială a României, acum 20 de ani. Alexandros Dyron își plătește echipajele cu povești

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 

Nu demult, compania de navigație Alexandros Dyron a intrat în colimatorul presei constănțene din cauza tratamentului la care e supus echipajul navei "Câmpulung". Semnalam, la vremea respectiva, că marinarii sunt duși cu preșul, neplătindu-li-se drepturile bănești. Mai mult, condițiile de viață de pe navă erau sub orice critică, demonstrând "grija"  patronilor companiei pentru echipaj. 

Iată că Alexandros Dyron ține morțiș să devină "vedeta" presei locale cu un alt caz, cel al echipajului de pe "Târgu Secuiesc". Din cei 29 de membri ai acestuia, afirmă secundul Iulian Gheorghe, un număr de 26 navigatori sunt neplătiți de 76 zile. Compania i-a promis echipajului că îl va plăti după voiajul din Spania (care a durat 56 de zile). Dar n-a fost să fie. "Mai răbdați până în Egipt. Acolo, precis veți primi banii!", s-au jurat managerii lui Alexandros Dyron. Dar, când nava a ajuns la Damietta (Egipt), în locul banilor au sosit... amânările. "Gata, banii vă așteaptă la Constanța!". Când nava a sosit acasă, patronii au continuat jocul de-a plata. "Stați să mai facem o cursă la Damietta, apoi vă plătim!". 

Autoritatea comandantului, în pericol! 

Nava a fost trasă în dana 68, pentru a încărca ciment pentru Egipt. Echipajul a început, însă, să cârtească. Doi dintre membrii săi au refuzat să execute turele de serviciu, căci doreau să stea la ușa companiei să își primească banii. Mulți navigatori au o situație grea acasă și singura speranță a familiilor lor este valuta adusă din voiaj. Dacă patronii de la Alexandros Dyron persistă să nu-și respecte obligațiile, autoritatea comandantului și a secundului navei este în pericol. 

Comandantul Valentin Badea a adresat companiei o plângere. Este semnată de întregul echipaj, de toți cei ce se simt păgubiți. O parte din navigatori vor să părăsească nava.

Motoristul Liviu Enache a declarat că va pleca, totuși, în următorul voiaj. Dar va fi nevoit să ia bani de-acasă, ca să aibă la drum. În locul valutei ce i se cuvenea, compania i-a dat niște bonuri. Ceea ce înseamnă că se revine la practica de dinainte de '89. 

Nicușor Cutova, ofițer mecanic I, are de primit 3.000 de dolari. Este nemulțumit că și-a lăsat familia fără niciun ban, acum, în plină toamnă, când în fiecare gospodărie se fac cheltuieli cu aprovizionarea pentru sezonul rece. 

Membrii echipajului povestesc că, în portul Malaga, deși veniseră reprezentanții ITF la bord și s-au interesat de modul în care se respectă contractul colectiv de muncă, au fost solidari cu compania, nedivulgând faptul că s-a întârziat plata. Dacă ar fi făcut-o, și-ar fi primit banii rapid, căci nava ar fi fost reținută. Acum, echipajul se gândește că mare dreptate aveau bătrânii când spuneau că pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. 

Criză la Port Said 

La Port Said, radiotelegrafistului Romică Coman i s-a făcut rău în ziua de 18 octombrie 1996. Avea o criză de rinichi. S-a lansat un apel disperat spre Port Control și, într-un târziu, a venit o șalupă. Pe "Târgu Secuiesc" a urcat Salah Tammam, președintele societății de agenturare Prince of Mediteranean. În vreme ce radiotelegrafistul se zbătea în chinuri, egipteanul a început un lung târg. Cerea 4.000 de dolari pentru transportul și spitalizarea românului. Echipajul nu avea banii ăștia, nefiind plătit de Alexandros Dyron. Cu chiu, cu vai, s-a făcut o chetă de 1.000 dolari și i s-au pus arabului în mână. 

Radiotelegrafistul a ajuns la spital și în trei zile a fost pus pe picioare. Culmea este că arabul a încercat să-l rețină la uscat, cerând un plus de 4.000 dolari, după ce nici pentru mia primită nu dăduse chitanță. Partea neplăcută este că, în Constanța, Alexandros Dyron nu a returnat dolari plătiți din buzunar, deși sarcina asigurării asistenței sanitare cade în grija companiei. 

În final, trebuie să spunem că, după numeroasele intervenții ale comandantului Valentin Badea și ale SLN, compania a mai făcut o promisiune: "Vom plăti jumătate din suma datorată la Damietta, iar jumătate la întoarcerea în Constanța". 

"Nu mai cred în promisiunile acestea - ne-a declarat comandantul. Ni s-a promis de prea multe ori și de fiecare dată am fost mințiți". (30 octombrie 1996) 

Echipajul de pe "Alba", înșelat de americani 

Nava "Alba" a rămas imobilizată în portul Coosbay (SUA), cu 740 tone de cherestea la bord. Echipajul refuză să descarce marfa, deoarece nu a fost plătit pe ultimele patru luni. Un număr de 11 membri ai echipajului care urmează să fie repatriați au de primit 50.000 dolari. Cei ce vor rămâne la bord ar trebui să primească 19.000 dolari, respectiv 50% din drepturile în valută ce li se cuvin. 

Nava aparține campaniei de navigație Alba Shipping și a fost închiriată, într-un contract de time charter, firmei American Shipping Lines Inc., din SUA. 

Voiajul a început în data de 3 aprilie 1996, din portul Constanța. Au fost străbătute mări și oceane, s-a ancorat, pe rând, în porturile Gloucester, Houston, Panama, Manzanillo, Coosbay. Pe tot traseul, firma americană le-a plătit navigatorilor români, cu țârâita, câțiva parai acolo, să le scoată ochii. Mai mult, când s-a văzut cu marfa în portul de destinație, aceasta nu a mai asigurat nici alimentele în valoarea stabilită prin contract. Astfel că echipajul s-a decis să oprească operațiunile de descărcare, neîncredințându-se în jurămintele firmei americane că își va primi drepturile bănești după ce marfa e pusă pe uscat. 

Navigatorii români și-au dat seama că vor fi trași pe sfoară. Dacă American Shipping Lines își vede sacii în căruță, o șterge, iar ei nu mai au de la cine să ceară banii. Echipajul s-a adresat ITF, iar acesta a anunțat Sindicatul Liber al Navigatorilor. 

Împreună cu Alba Shipping, SLN a început să facă presiuni asupra americanilor, să plătească, în caz contrar urmând să se declanșeze conflictul de muncă la bord. (2 octombrie 1996)