Flota comercială a României, acum 20 de ani. AGA a destituit consiliul de conducere al Navrom

504
Flota comercială a României, acum 20 de ani. AGA a destituit consiliul de conducere al Navrom - flota-1564336330.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 


Pe data de 26 septembrie 1997, în urma unei intervenții televizate a președintelui Emil Constantinescu, echipa managerială a Navrom, în frunte cu Manea Ghiocel, și-a prezentat demisia în adunarea generală a acționarilor. Ștafeta sau mai curând "crucea" companiei de navigație a fost preluată de echipa lui Marius Predescu. 


La "aniversarea" a cinci luni de la schimbarea de lider, pe 26 februarie 1998, AGA a "sărbătorit" evenimentul concediind întregul consiliu de administrație, în frunte cu directorul general Marius Predescu, fără să motiveze gestul, conform practicilor bine cunoscute ale reprezentanților FPS în adunările generale ale acționarilor.
 
Este drept, demiterea lui Predescu fusese cerută de Sindicatul Liber al Navigatorilor de mai multe ori, această solicitare figurând și ca revendicare în cadrul conflictului de muncă declanșat de SLN. 
Este adevărat că patru dintre cei cinci membri ai consiliului de administrație își anunțaseră demisiile, scârbiți de lipsa de reacție a FPS la problemele ridicate de compania Navrom. 


Predescu, aflat în fruntea celor care doreau să predea "cârma" unui Navrom zgâlțâit de "furtuna" arestărilor de nave, a datoriilor și problemelor sociale, afirmă că: "Mi-am prezentat demisia din cauza situației grave în care se află compania și pentru că, la toate adresele pe care le-am înaintat către Ministerul Privatizării, FPS și Ministerul Transporturilor, răspunsurile s-au lăsat așteptate sau nu au venit deloc. Situația gravă de la bordul navelor impunea decizii ferme, pe care consiliul de administrație nu și le putea asuma din cauza lipsei de finanțare". 


O mazilire previzibilă 
Cert este că, în loc să se accepte demisiile, AGA a demis întregul CA, conform mandatului primit de la FPS. Motivul nu putem decât să îl bănuim. Predescu și echipa lui au deranjat multă lume "bună", retrăgând zeci de nave din contractele de bare-boat. El și colegii lui au mai avut "tupeul" de a prezenta situația reală a flotei Navrom și neputința companiei de a ieși din impas fără sprijinul statului. Predescu și ai săi au încălcat legea de bază a birocrației, criticându-și șefii din AGA, FPS și Ministerul Transporturilor. De aceea se impunea să fie maziliți.


Adunarea generală a acționarilor a adus în fruntea companiei un consiliu de administrație alcătuit din: Vasile Răceanu - președinte și director general interimar, Adrian Zainea, Ionel Chircu, Mircea Dumitrescu și Dana Dobrescu. 
Vasile Răceanu este manager și asociat în firma de shipping Cavara, căreia Predescu i-a retras navele în urma unui litigiu contractual. Preluând noua funcție, el a declarat că: "Îmi pare rău că mă despart de Cavara, dar trebuie să respect legea. Dacă firma Cavara va dori nave și sunt posibilități, nu văd de ce nu i-aș da. Eu știu că toată lumea va fi cu ochii pe mine, ce fac cu Cavara. Totul va fi legal!". 
Cât despre planurile sale de redresare a Navrom, el a declarat că: "Vreau întâi să evaluăm situația întreprinderii, să vedem ce putem face. Trebuie să salvăm ce se poate salva. Programul de privatizare este o prioritate, dar există alta mai presantă: cea a oamenilor." 


Referitor la numirea sa, el a spus: "A fost o surpriză. Nu știam dinainte. Auzisem și eu niște zvonuri". 
Predând conducerea companiei, Marius Predescu a declarat cu sportivitate: "Răceanu este un om care cunoaște bine meseria, iar Cavara este o firmă care a performat și nu a lăsat navele vraiște". El și-a atenționat "urmașii": "Dacă privatizarea Navrom s-ar întrerupe, ar fi o notă proastă pentru România". 


Liderii Sindicatului Liber al Navigatorilor și-au exprimat nemulțumirea că, în loc să dezbată problema presantă a salvării companiei și a plății echipajelor, AGA se ține de schimbarea directorilor. Conform unui protocol semnat cu Navrom la concilierea conflictului colectiv de muncă, ieri, 26 februarie 1998, ar fi trebuit să se întâlnească reprezentanții FPS, AGA, Navrom, ai ministerelor Transporturilor și Finanțelor cu liderii SLN, pentru a discuta revendicările navigatorilor. (27 februarie 1998) 


O zi cu ghinion pentru flota română 


13 februarie 1998 a fost o zi neagră pentru companiile Romline și Navrom, consideră Aurel Stoica, secretarul general al Sindicatului Liber al Navigatorilor. La acea dată, nava "Nicorești", aparținând armatorului Romline și care a fost exploatată de firma privata Carta Shipping, a fost vândută la licitație, în portul Colombo. 


Cargoul fusese arestat, printre altele, pentru o datorie de 200.000 dolari față de echipaj. Nava s-a adjudecat pentru suma de 705.000 dolari, intrând în posesia firmei cipriote Bonvo Holdings Ltd. 


Cel de-al doilea caz din vinerea neagră a lunii februarie este cel al navei "Seimeni". Aceasta aparține companiei Navrom și s-a aflat în operarea firmei Euromar. 
"Din cauza nepăsării cu care a fost tratată problema plății echipajului și a respectării contractului colectiv de muncă, Înalta Cute de Justiție din Kenia a decis, pe data de 13 februarie 1998, scoaterea navei la licitație, pentru suma de 92.650,8 dolari", afirmă Aurel Stoica.


Structura sumei reclamate este următoarea: 72.495 dolari - diurna de străinătate restantă, 11.955 dolari - cheltuieli de repatriere, 8.200 dolari - cheltuieli de judecată și cu avocații. 
Justiția keniană i-a dat proprietarului (sau operatorului) navei un termen de șapte zile pentru plata sumei datorate, în caz contrar urmând să se treacă la vânzarea cargoului prin licitație. (20 februarie 1998) 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7337 secunde