Florin Cîţu: Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin

162
Florin Cîţu: Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin - florincitu990x556-1615538889.jpg

Articole recomandate

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că în România campania de vaccinare anti-COVID trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin distribuite în ţara noastră, cu monitorizarea tuturor efectelor adverse.


"Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, bineînţeles, cu monitorizarea tuturor efectelor adverse. Nu s-a schimbat nimic. În ceea ce priveşte tipul de vaccin care a fost ieri în discuţie în spaţiul public (AstraZeneca - n.r.), Agenţia Europeană spune foarte clar că nu există indicii în acest moment care să facă o legătură între cele câteva cazuri şi vaccin. De aceea, campania de vaccinare trebuie să continue, bineînţeles, cu monitorizarea efectelor adverse. La nivel european sunt deja 5 milioane de persoane vaccinate cu acest tip de vaccin şi avem, bineînţeles, o ţară, Marea Britanie, care-şi vaccinează toată populaţia. Ar fi greu de crezut că un Guvern ar fi aşa de iresponsabil", a declarat Florin Cîţu, vineri, la Palatul Victoria.


Premierul a subliniat că trebuie acordată încredere specialiştilor care au "recomandat, autorizat", utilizarea acestui tip de vaccin că îşi vor face treaba în continuare. Şeful Executivului a subliniat că în cazul său, dacă s-ar fi putut, s-ar fi vaccinat cu "oricare dintre tipurile de vaccin".


"M-am vaccinat cu ce a fost atunci, dacă va fi o şansă în viitor, dacă trebuie să ne vaccinăm din nou, mă voi vaccina cu ce va fi atunci. Am încredere în experţii Agenţiei Europene a Medicamentului şi, în special, am încredere în experţi", a mai declarat Cîţu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7089 secunde