Fetița ai cărei părinți au refuzat să o trateze de cancer nu poate fi operată. Boala a avansat

283
Fetița ai cărei părinți au refuzat să o trateze de cancer nu poate fi operată. Boala a avansat - ptu4mczoyxnoptrlngvinzjlztywnju2-1513952525.jpg

Articole recomandate

Fetița de opt ani din Timișoara, care este bolnavă de cancer și pe care părinții au refuzat să o mai trateze, nu poate fi operată. Medicii din Timișoara i-au făcut toate investigațiile și au decis că în faza în care se află acum, cu o tumoră care a metastazat, nu i se poate face un transplant medular, astfel că aceasta își va continua tratamentul de chimioterapie la Iași, aproape de casă, scrie News.ro.


Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii "Louis Țurcanu" din Timișoara, medicul Mihai Gafencu a declarat vineri pentru News.ro că fetița de opt ani din Iași are o tumoră care a metastazat și a invadat totul în jur, astfel că trebuie începută chimioterapia.

"Este o malignitate într-o fază complet depășită, în timpul care s-a pierdut. Este o tumoră mare, solidă, care se numește Nefroblastom și care a metastazat în organism. Acum nu mai poate fi operată chirurgical. A invadat tot în jur și trebuie începută chimioterapia. Ne întoarcem la faza inițială. În niciun caz nu intră în această situație posibilitatea unui transplant medular, pentru că nu este indicat în etapa asta", a declarat medicul Mihai Gafencu.

Potrivit acestuia, medicii din Timișoara au discutat cu părinții despre riscurile operației și aceștia au optat să urmeze un tratament de chimioterapie la Iași.

"Colegii mei au vorbit cu părinții, părinții nu sunt decăzuți din drepturi cu hotărâre definitivă, li s-a spus despre riscurile operației unei tumori care a invadat în jur inclusiv vase, așadar ei au optat să nu o opezere și am înțeles că au optat ca tratamentul de chimioterapie să se facă nu la Timișoara, ci la Iași. Probabil s-au gândit că e mai ușor la ei acasă. Nu știm când, dar probabil copilul va pleca de la noi", a mai spus Gafencu.

Medicii de la Spitalul de Copii "Louis Țurcanu" din Timișoara spun că, în condițiile în care tumora a metastazat, sansele unei vindecări totale nu mai există.

Fetița, care este din localitatea ieșeană Răducăneni, a fost internată la Spitalul de Copii din Timișoara în 12 decembrie, după ce nu mai fusese consultată de un medic din luna iulie, pentru că părinții au refuzat, pe motiv că i s-ar putea fura organele.

Direcția pentru Protecția Copilului Iași i-a dat în judecată pe părinții fetiței, iar la începutul lunii Judecătoria Răducăneni a emis o ordonanță președințială prin care îi obligă pe părinți să continue tratamentul fetiței diagnosticate cu cancer renal în formă avansată.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1129 secunde