Festivalul „Untold” se organizează în perioada 9-12 septembrie

336
Festivalul „Untold” se organizează în perioada 9-12 septembrie - untoldreleasesfinallineupadditio-1623066270.jpg

Articole de la același autor

S-a decis. Festivalul „Untold”, unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume, își deschide porțile, timp de 4 zile și 4 nopți, între 9 și 12 septembrie 2021. Guvernul României a dat undă verde pentru organizarea marilor festivalurilor, fără limită de capacitate. Astfel, datorită succesului pe care îl are campania de vaccinare, România este printre primele țări care își deschide porțile către publicul iubitor de festivaluri.

„Untold” 2021 va fi o reîntâlnire îndelung așteptată, după aproape doi ani de pauză, o sărbătoare mondială a revenirii la normalitate. Programat inițial pentru luna august 2021, organizatorii festivalului UNTOLD, spun că mutarea lui în luna septembrie reprezintă o extra garanție a faptului că festivalul se va putea ține în acest an, la cele mai înalte standarde, cu cei mai buni artiști și în cele mai sigure condiții.



Astfel, începând de ieri, 7 iunie, fanii festivalului care încă nu au un abonament sau bilet se pot înregistra pe untold.com pentru a achiziţiona abonamente pentru ediţia din acest an. Abonamentele se vor pune în vânzare joi, 10 iunie, la preţul de 149 euro, plus taxe, doar pentru cei înregistraţi pe untold.com.

De asemenea, toţi fanii care şi-au cumpărat abonamente pentru „Untold” 2020 şi le-au transformat în abonamente „Anytime”, pot opta începând de joi, 10 iunie, pentru ediţia din 2021. Reprezentanţii „Untold” au pus la dispoziţia autorităţilor toate studiile ştiinţifice şi rezultatele evenimentelor pilot organizate în străinătate, care demonstrează siguranţa maximă a evenimentelor organizate cu acces doar pentru vaccinaţi, testaţi sau cei cu anticorpi.

De asemenea, Uniunea Europeană va aproba de la 1 iulie Certificatul Verde - Covid 19 care asigură aceleaşi trei condiţii: vaccin, certificat anticorpi sau test negativ (antigen sau PCR). „Experienţa, rigurozitatea şi seriozitatea organizatorilor, alături de măsurile de maximă siguranţă propuse, fac din evenimentul de la Cluj-Napoca cel mai sigur loc public din România în care se pot afla oamenii”, au precizat organizatorii. Precizăm că evenimentul va reuni şi în acest an nume mari internaţionale şi cea mai intensă experienţă de până acum. De-a lungul anilor pe scenele festivalului Un-told au urcat nume precum: David Guetta, Martin Garrix, Avicii, Dimitri Vegas&Like Mike, Armin van Buuren, Kygo, Steve Aoki, Tiesto, Afrojack, Diplo, Hardwell, The Chainsmokers, Timmy Trumpet, Axwell ^ Ingrosso, Don Diablo, Marshmello, Solomun, Nina Kraviz, Boris Brejcha, Paul Kalkbrenner, Jamie Jones, Pan-Pot, Tale of Us, Sven Vath, Chris Liebing, Dubfi-re, Robbie Williams, The Prodigy, Black Eyed Peas, Stormzy, Jason Derulo, Tinie Tempah, Ellie Goulding, Hurts, John Newman, James Arthur, MO şi mulţi alţii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1895 secunde