Fenomen astronomic rar, în curând. Evenimentul va fi cel mai lung din secolul XXI

950
Fenomen astronomic rar, în curând. Evenimentul va fi cel mai lung din secolul XXI - horoscopcumneafecteazaeclipsadel-1531323702.jpg

Articole recomandate

Una dintre cele mai spectaculoase eclipse de lună va avea loc în curând. Luna Plină și eclipsa de Lună ce vor avea loc pe 27-28 iulie vor fi un fenomen aparte deoarece va fi cea mai lungă eclipsă de Lună din secolul XXI.


Astronomul Bruce McClure a afirmat că eclipsa de Lună va dura o oră și 43 minute. Conform Tech Times, va dura aproximativ patru ore până când va trece de umbra Pământului, scrie romaniatv.net

Eclipsa din iulie va fi cu 40 de minute mai lungă decât Superluna albastră sângerie ce a avut loc în ianuarie 2018. McClure estimează că eclipsa totală de Lună va cuprinde eclipse parțiale ce vor începe de la 2:24 p.m. EST (21:24, ora României) până la 6:29 p.m. EST (01:29, ora României).

Eclipsa de Lună 2018 va fi vizibilă pe întregul glob și va conține culorile specifice ale unei "Luni sângerii".

Această eclipsă de Lună din 2018 va avea o durată îndelungată din cauza datei în care are loc. Pe 27-28 iulie (în funcție de locul în care te afli) are loc atât Luna Plină, cât și apogeul lunar, când satelitul natural se va afla la cel mai îndepărtat punct de Pământ.

Astfel, aceste două fenomene ce au loc simultan provoacă o eclipsă lunară extinsă. Cea mai lungă durată a unui astfel de fenomen poate fi de o oră și 47 de minute. Durata eclipsei totale de Lună din 27 iulie 2018 va fi de o oră și 43 de minute. Eclipsa este vizibilă în întregime de pe teritoriul României la începutul serii de 27 iulie. Momentul maxim al eclipsei totale de Lună are loc la ora 23.22.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3143 secunde