Fapte bune. Cum puteţi dona la Banca de Alimente Constanţa

Sâmbătă, 01 Mai 2021, 10:19
255
Constănţenii care vor să facă o faptă bună înaintea sărbătorilor pascale pot dona produse la Banca de Alimente. Acestea sunt colectate în şapte magazine Lidl participante, în municipiul Constanţa, în Mangalia, Tuzla şi Năvodari.



Deja, în prima săptămână de derulare a campaniei de colectare, a fost strânsă aproape o tonă de alimente donate de constănţeni. Acţiunea se derulează până pe 16 mai. Toate produsele vor ajunge la persoane aflate în situaţii vulnerabile. „Acesta este al doilea sezon în care Banca Regională pentru Alimente Constanţa organizează Colecta de sărbători. În Colecta de Crăciun 2020, constănţenii au donat 400 kg de produse în magazinele Lidl, care au fost distribuite persoanelor din categorii defavorizate din evidenţa a 20 de organizaţii beneficiare în programul de ajutor alimentar. Colecta în magazinele partenere este singura ocazie pentru persoanele fizice să doneze alimente prin băncile alimentare către persoanele aflate în nevoie”, a explicat Cosmin Bârzan, membru fondator al Băncii Regionale pentru Alimente Constanţa.


Alimentele neperisabile ce pot fi donate sunt alimente de bază, cum ar fi ulei, zahăr, orez, paste făinoase, ingrediente de copt, lapte UHT, conserve de legume, de carne sau de fructe, sosuri, sucuri, produse de patiserie ambalate, biscuiţi, cafea, ceai, dulceaţă şi gemuri. În restul anului, reţeaua băncilor pentru alimente preia de la companii produse în surplus, cum sunt stocurile sezoniere, mărfurile refuzate la platformă din motive estetice, produsele provenite din campanii de marketing, testări de sortimente noi sau produsele ce se apropie de termenul de expirare şi vor trebui retrase de la raft. „Toate produsele sunt în termen şi bune pentru consum uman şi sunt donate imediat. Din motive de trasabilitate, alimentele nu pot fi donate direct persoanelor fizice, ci doar prin intermediul ONG-urilor cu programe sociale destinate persoanelor în nevoie şi grupurilor vulnerabile”, a precizat Cosmin Bârzan.


Pagina a fost generata in 0.2078 secunde