Stirile zilei de Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Faci grătar sau petrecere pe trotuar, în Constanța? Iată ce amenzi riști

Ştire online publicată Luni, 27 August 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Nunțile la cort, în mijlocul străzii, petrecerile cu grătare pe trotuar, în centrul Constanței, vor deveni, în curând, istorie. Polițiștii locali sunt pe fază și sparg distracțiile de asemenea fel, acționând zilnic atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor. 


Numai în ultimele zile, aceștia au reușit să restabilească liniștea în mai multe zone ale municipiului. Astfel, joi, 23 august, aceștia au sancționat contravențional un bărbat în vârstă de 26 de ani, din municipiul Constanța, care organizase o petrecere la o locație la intersecția străzii Semănătorului cu strada Câmpului. La nuntă participau numeroase persoane care tulburau liniștea locatarilor din zonă prin utilizarea unor instrumente muzicale și îngreunau traficul rutier din perimetrul respectiv. „În acest caz organizatorului petrecerii i s-a aplicat o amendă de 300 de lei, iar zona afectată a fost eliberată și igienizată de către petrecăreți”, precizează reprezentanții Poliției Locale Constanța.


Tot miercuri, lucrătorii instituției Direcției Generale Poliția Locală au amendat contravențional, cu suma de 1.000 lei, un locuitor din cartierul constănțean Medeea. Acesta a fost surprins în timp ce făcea grătar pe trotuarul aferent unui imobil de pe strada Cumpenei, încălcându-se astfel prevederile Legii privind desfășurarea activităților de picnic.


„Facem mențiunea că, într-o singură zi, miercuri, 23 august, pe raza municipiului Constanța, polițiștii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 262 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 74.860 lei, majoritatea fiind pentru încălcarea Legii nr. 61/1991 rep. privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța”, mai spun cei de la Poliția Locală Constanța. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8716 secunde