Fă-ți temele pentru viitor! Târguri educaționale la Maritimo

233
Fă-ți temele pentru viitor! Târguri educaționale la Maritimo - targeducationalmaritimo-1458759026.jpg

Articole de la același autor

Unul dintre cele mai importante evenimente educaționale ale anului are loc, în această pe-rioadă, la Maritimo Shopping Center. Așadar, dacă doriți să treceți în revistă toate opțiunile pentru viitorul copiilor dumneavoastră, indiferent de vârstă, sunteți așteptați la centrul comercial, la "Târgurile Educaționale Maritimo. Fă-ți temele pentru viitor!".


Evenimentul a debutat la data de 19 martie, cu "Târgul Școlilor Profesionale", tot mai mulți elevi constănțeni mărturisind că doresc să-și construiască un viitor cât mai concret, învățând o meserie care le poate rezerva un job încă de pe băncile școlii. 


O altă etapă extrem de im-portantă a acestui eveniment are loc în această sâmbătă, pe 26 martie, la "Târgul Educațional Universitar". Și-au anunțat par-ticiparea șapte instituții superioare de învățământ din Constanța. Este vorba despre Academia Națională de Marină "Mircea cel Bătrân", Universi-tatea "Andrei Șaguna", Universi-tatea Creștină "Dimitrie Can-temir", Universitatea Maritimă Constanța, Universitatea "Ovi-dius" Constanța, Universitatea "Spiru Haret" și Universitatea "Tomis".


Tot sâmbătă, în zona food court, 13 licee teoretice din municipiul Constanța își vor pre-zenta ofertele educaționale. Vor avea standuri Colegiul Național de Arte "Regina Maria", Colegiul Nautic Constanța, Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", Colegiul Național "Mihai Eminescu", Colegiul Na-țional "Mircea cel Bătrân", Liceul Teoretic "Decebal", Liceul Teoretic "George Emil Palade", Liceul Teoretic "George Călinescu", Liceul Teoretic "Lucian Blaga", Liceul Teoretic "Murfatlar", Liceul Teoretic "Traian", Liceul Teoretic "Ovidius", Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru". 


Liceele se prezintă!
Una dintre aceste unități de învățământ, Colegiul Nautic Constanța, organizează, începând cu ora 16.00, pe scena din food court, un concert special, care va beneficia de pre-zența de neuitat a solistei Oana Sârbu. De asemenea, mai multe trupe tinere și la modă vor da tonul atmosferei de sâm-bătă după-amiază: "The escapers", "Breaking silent", "DOT" și "Rustin dust" (trupe selecționate la "Românii au talent") și un recital voce/chitară, susținut de cadeți ai Colegiului Nautic. Toți participanții sunt cursanți ai School of music Constanța, tineri cu real talent și prestații de calitate, care au mai concertat pe scena de la Maritimo Shopping Center. 


Evenimentul va continua și duminică, Târgul de oferte educaționale ale unităților de în-vățământ particular, la care vor participa: Grădinița și Școala "Champions for life", Grădinița "Colibri" Constanța, Grădinița "Green Land" Constanța, Grădinița "Little Kids", Grădinița "La Nouvelle Generation" Constanța, Grădinița "Mini London", Grădinița "Santa Maria Delle Grazie" Mangalia, Grădinița și Școala Gimnazială "Sfinții Martiri Brâncoveni" Constanța, Grădinița și Școala Gimnazială "Wilhelm Moldovan" Constanța, Liceul Teoretic Educațional Center Constanța, Liceul Tehnologic UCECOM Spiru Haret, Școala Postliceală F.E.G. Constanța, Școala Pri-mară "Noua Generație" Constanța și Școala Primară "Petre Ispirescu". Coordonatorul eveni-mentului este Grădinița "Greenland". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.981 secunde