Evul Mediu în cartierul CET

3933
3
I se spune blocul Albatros, pentru că este situat pe Aleea Albatros din cartierul CET al Constanței, dar nu aduce deloccu grația și puritatea faimoasei păsări. În blocul Albatros locuiesc peste 100 de familii în niște condiții greu de imaginat pentru secolul XXI. Este suficient să spunem că este vorba despre camere cu baie la comun, pe casa scării, ca să ne imaginăm mizeria și mirosul în care trăiesc acei oameni.Într-o încăpere de 10 metri pătrați se înghesuie de multe ori o familie întreagă, cu părinți și copii. Oana Maria are 13 ani și locuiește în blocul de pe aleea Albatros de mai bine de zece ani. S-a obișnuit, nu i se mai pare ceva anormal. Stă împreună cu părinții și sora de un an și jumătate. Tatăl nu lucrează și are grijă de micuță, ea merge la Școala nr. 40 "Aurel Vlaicu", din apropiere, iar mama lucrează la tarabă în Piața Tomis III. Cele două fete sunt îmbrăcate frumos și curat. Oana spune că se descurcă destul de bine cu banii pentru că își calculează cheltuielile și nu-i risipesc. Nu au baie în cameră, dar au pe hol una pe care o țin sub lacăt și pe care o folosesc numai ai ei și încă două persoane. Este mulțumită de viața pe care o duce, dar uneori speră că la un moment dat se vor muta de acolo și vor avea un apartament normal, măcar cu bucătărie și baie separată. Și-ar dori totuși să aibă doar camera ei cândva. Fără apă rece La fel își doresc probabil și alți câțiva copii din bloc. "O ducem rău aici. Dar este tot ce ne permitem deocamdată. Noi suntem cu datoriile la zi. Am plătit și un milion (n.r. lei vechi) întreținerea de persoană. E mult. Lumină pe scări nu avem, vii de la serviciu, poți să cazi să îți spargi capul", ni s-a plâns tanti Florica. Aproape toată vara au stat fără apă rece. Din cauza datoriilor foarte mari acumulate la RAJA, regia i-a debranșat de la apă curentă. "În august le-am dat din nou drumul la apă, deși nu au achitat nici măcar o parte din facturile restante. La ora actuală, Asociația de Proprietari Albatros înregistrează un debit către compania noastră în valoare totală de 71.901,78 lei, aferent perioadei august 2009 - mai 2011", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al S.C. RAJA S.A., Irina Oprea. Așadar, dacă nu vor plăti în curând, riscă să rămână din nou fără apă.Reprezentantul asociației, Aurel Bădoiu, a declarat că au foarte mulți restanțieri care au ajuns la sume extrem de mari, aproape imposibil de achitat. "Noi suntem o asociație mică, nu suntem de vină că a venit criza și au rămas oamenii fără locuri de muncă. Ne-au rugat să îi mai așteptăm o lună, două, dar nu au de unde să plătească. Acum i-am dat în judecată, dar la momentul actual asociația nu mai are fondurile necesare pentru a se judeca cu toți acești debitori", a explicat Aurel Bădoiu. 936 de lei întreținere pe lună la o cămăruță 10 mpTotuși, există mari semne de întrebare cu privire la situația financiară a asociației. "Studiind fișele în vederea încheierii de contracte individuale cu proprietarii am observat că la un apartament cu o persoană care avea în ianuarie 9.302 lei, în iunie se făcuseră 14.919 lei, adică 5.617 lei întreținere în șase luni, ceea ce înseamnă 936 de lei pe lună. Cum este posibil așa ceva? Și eu stau tot la apartament, cu trei camere și nu am plătit mai mult de 300 de lei pe lună nici măcar iarna", se întreabă Elena Sfrija, director economic la RAJA. Aurel Bădoiu susține că în facturile respective sunt calculate și penalități la restanțe.

Comentează știrea

Tanti Gabi din Rachitele
21 septembrie 2011
NU, asistatilor sociali

Mai,Dobrogea Noua!!!-nu v-a zis taticul vostru pre nume "bishnitzar de TroCoceni",ca Statul Roman,nu mai un stat pentru asistati sociali ??!!!!.S-ar putea sa se supere Jiji l`amorozo si Palazu Mic si, sa va certe pentru ca il criticati pe bishnitzar.

admirator
21 septembrie 2011
iata unde duce politica

"de stinga". De sustinere orbeste a RADET, RAJA etc.: distrugerea oamenilor. Penalitatile nu trebuie socotite pe asociatie. Ci doar pe rau platnici. La fel debransarea. Se fura ca-n codru oamenii sarmani, care nu stiu sa lupte pentru drepturile lor. Si le e si frica. Stinga noastra iubeste firmele de stat si functionarimea lor, nu cetatenii defavorizati! Din pacate, acestia voteaza tot aiurea, ca sunt... "cu saracii". Vad si ei cit de bine o duc, dar tot nu se lecuiesc. Isi merita soarta! Nu doar la CET exista astfel de blocuri. (Foste camine.)

VyKu
27 mai 2015
Ii cunosc pe oameni

Uite-l pe : Sebi , Micu , Ionut si Ari .

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3295 secunde