Evaluarea persoanelor cu handicap nevaccinate se face prin apel video

361
Evaluarea persoanelor cu handicap nevaccinate se face prin apel video - evaluare3-1636038299.jpg

Articole de la același autor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC) le reaminteşte persoanelor nevaccinate care vor să îşi depună dosarele pentru înscrierea în grad de handicap că cererile de evaluare în vederea încadrării în grad de handicap, împreună cu documentele necesare, se vor transmite doar în format electronic, la adresa de e-mail [email protected]. Apoi, în termen de zece zile de la transmiterea e-mailului, adresantul trebuie să trimită toate documentele în original, prin poştă sau printr-o firmă de curierat şi să ataşeze dovada transmiterii actelor în format electronic în dosarul medical. Reprezentanţii DGASPC precizează că, în cazul în care dosarele transmise pe email sau poştă nu conţin documentele minime obligatorii, se va contacta adresantul telefonic. De asemenea, în situaţia neprezentării documentelor solicitate în termenul recomandat, dosarul se va transmite în termen de 60 zile de la data solicitării către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, spre soluţionare cu propunerea de neîncadrare - motivat de nedepunere documente solicitate. Reţineţi! În prezent, evaluarea persoanelor cu handicap nevaccinate se va face prin apel video.

Fie că este vorba despre persoanele deplasabile, fie că este vorba despre cele nedeplasabile, evaluarea propriu-zisă se realizează numai prin intermediul interviului online, folosind mijloace de comunicare la distanţă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4972 secunde