ENEL. Vezi aici unde se oprește curentul electric, astăzi, la Constanța

108
ENEL. Vezi aici unde se oprește curentul electric, astăzi, la Constanța - bec51323641508-1522739296.jpg

Articole de la același autor

Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor. 


Astfel, în municipiul Constanța, între orele 8 și 16, timp de patru ore, vor fi afectați consumatorii din zona Compozitorilor, pe străzile Iosif Ivanovici, Eduard Caudella, Operei, Mihail Jora, Rapsodiei, Constantin Bobescu, Alexandru Bogza, Dumitru Kiriac, Nicolae Kirculescu, Titus Cergău, Intrarea Bogdan Vasile, Vila Roma, Vila Alesia, Vila Veneția, Vila Milano, blocul de pe strada Colindelor, blocul de pe strada Eduard Caudella nr. 21, blocul Helen Hostel, strada Nicolae Kirculescu nr. 32, blocul Amber Invest, strada Constantin Bobescu nr. 87D, blocul C. 


În același interval, sunt anunțate întrerupere în cartierul Palazu Mare, pe strada Viilor, Sentinelei, Valea Morii - întrerupere totală, Măcinului, Gospodăriei, Salviei, Alexandru Sahia, Institutor Tănăsescu, Gheorghe Doja, Recoltei - întrerupere parțială. 


XXX 


În restul județului, între orele 8 și 16, se oprește curentul în localitatea Eforie Sud, pe strada Câmpului, pe strada Daliei, iar între orele 9 și 17, în localitatea Tortomanu, pe străzile 1 Decembrie, Poligonului, Salcâmilor, Lungă, George Coșbuc, Trandafirului, Liliacului - întrerupere parțială.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 31 Martie 2018
Stire din Social : Atenție, se oprește curentul electric!
Pagina a fost generata in 0.4886 secunde